Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update GRUPA A LIVE Euro 2020. Italia şi Ţara Galilor au obţinut calificarea în faza optimilor de finală

Naţionalele de fotbal ale Italiei şi Ţării Galilor sunt cele două echipe din Grupa A care au obţinut calificarea în faza optimilor de finală de la Euro 2020, Campionatul European de fotbal.

de Cornel Preda

la 20.06.2021 , 22:23

Ciro Immobile sărbătorește marcarea unui gol în meciul cu Turcia, la EURO 2020 Ciro Immobile a marcat în meciul Italiei cu Turcia, în deschiderea EURO 2020 - Hepta / DPA Images / Alfredo Falcone

Italia a câştigat Grupa A de o manieră categorică, iar Ţara Galilor o însoţeşte în optimi, deşi a pierdut, cu 0-1, meciul direct jucat în ultima etapă din faza grupelor.

Rezultatele înregistrate în Grupa A de la Euro 2020

Meciurile din cadrul Grupei A de la Euro 2020 au avut loc între 11 și 20 iunie 2021, partidele fiind găzduite de stadioanele Olimpico din Roma şi Olimpic din Baku, Azerbaidjan.

Articolul continuă după reclamă

Turcia - Italia 0-3

Italia a făcut spectacol la meciul de deschidere al EURO 2020 şi a câştigat pe Stadio Olimpico partida cu Turcia, scor 3-0. Primul gol a fost de fapt un autogol al lui Demiral şi este primul autogol din istoria EURO marcat într-un meci de deschidere. Immobile şi Insigne, ceilalţi marcatori, sunt la primele goluri la EURO.

Turcia şi Italia s-au întâlnit pentru a doua oară la un Campionat European. În 2000, Turcia şi Italia jucau tot în meciul de deschidere al EURO. Italia a câştigat acea partidă cu 2-1 după golurile lui Antonio Conte şi Filippo Inzaghi. Ambele echipe reuşeau să treacă de grupe la EURO 2020.

Ţara Galilor - Elveţia - 1-1

Țara Galilor și Elveția au remizat, scor 1-1, într-un meci contând pentru Grupa A de la Campionatul European de fotbal. Elveţia a dominat jocul, dar nu a reuşit să se impună, deşi a deschis scorul prin Breel Embolo (49), galezii egalând prin Kieffer Moore (74). Ambele goluri s-au marcat în urma unor cornere.

Embolo, atacant de origine cameruneză, a avut o mare şansă de gol în min. 49, când a şutat de la 16 metri, dar Ward a respins. La cornerul care a urmat, executat de Shaqiri, Embolo a trimis mingea în plasă din 6 metri, cu o lovitură de cap, de lângă Connor Roberts. Echilibrul a fost restabilit pe tabelă în min. 74, în urma unui corner, Morrell a centrat în careu, iar Moore a venit fără marcaj şi a reluat cu capul de la 10 metri.

Elveţia a ajuns acum la şase meciuri consecutive fără înfrângere la EURO.

Ţara Galilor - Turcia 2-0. Galezii nu au avut milă de otomani

Ţara Galilor intră serios în lupta pentru calificarea în faza optimilor de finală de la Euro 2020, după ce s-a impus, cu 2-0, în duelul cu Turcia. Ramsey şi Roberts au marcat golurile galezilor, iar impresia generală a fost că diferenţa de scor putea fi şi mai mare, defensiva turcilor fiind extrem de fragilă.

Cu patru puncte din două meciuri, Ţara Galilor poate spera serios la calificarea în faza optimilor de finală, chiar dacă în ultima rundă dă piept cu marea favorită a grupei, Italia. De partea cealaltă, turcii mai au doar de doi bani speranţe chiar şi la locul 3, evoluţiile modeste din primele două etape arătând că Turcia este departe de forma ideală la acest turneu final.

Italia - Elveţia 3-0. Squadra Azzura a defilat la Roma

Italia a făcut o nouă demonstraţie de forţă şi împotriva Elveţiei, după ce, în prima etapă din faza grupelor, a surclasat Turcia. Contra Elveţiei, Italia s-a impus tot cu 3-0, ca şi în partida din prima etapă. Însă, de această dată a ieşit la rampă, Locatelli, autor al unei duble. Alături de mijlocaşul lui Sassuolo şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi golgeterul Immobile.

Italia are şase puncte din şase posibile, este deja în faza optimilor de finală, iar prin prestaţiile avute până acum şi-a depus, deja, o candidatură serioasă la câştigarea trofeului pus în joc. Elveţia, în schimb, joacă în ultima etapă un adevărat derby al suferinţei, împotriva Turciei. Una dintre cele două echipe poate spera la calificarea în optimi de pe locul 3 din grupă.

Elveţia - Turcia 3-1. Elveţienii speră la calificarea în optimi

Elveţia şi Turcia ocupau ultimele locuri în grupă, înaintea ultimei etape, şi aveau nevoie de victorie pentru a rămâne în lupta pentru calificarea în faza optimilor de finală. Elveţia a fost echipa mai proaspătă şi s-a impus, cu 3-1, după un meci în care a profitat din plin de avansul luat rapid pe tabelă, Shaqiri şi ai lui conducând cu 2-0 încă din minutul 26.

Shaqiri a reuşit o dublă pentru Elveţia, iar Seferovic şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, în timp ce Kahveci a marcat singurul gol al Turciei de la Euro 2020.

Italia - Ţara Galilor 1-0. Squadra Azzura continuă seria incredibilă

Deşi existau voci care susţineau că Italia şi Ţara Galilor o dau la pace şi termină la egalitate, rezultat care mulţumea ambele echipe, Squadra Azzura şi-a văzut de joc şi a făcut o nouă demonstraţie de forţă, chiar dacă selecţionerul Roberto Mancini şi-a permis să menajeze numeroşi titulari.

Pessina a marcat singurul gol al meciului, însă diferenţa de scor putea fi mult mai mare, Italia ratând numeroase ocazii. Elocvent este şi raportul şuturilor spre poartă, 23-3 în favoarea italienilor.

Clasament Grupa A

  • 1. Italia - 9 puncte
  • 2. Ţara Galilor - 4 puncte (golaveraj 3-2)
  • 3. Elveția - 4 puncte (golaveraj 4-5)
  • 4. Turcia - 0 puncte

Ce urmează pentru echipele din Grupa A

Italia a câştigat Grupa A şi joacă în faza optimilor de finală sâmbătă, pe 26 iunie, de la 22.00, ora României. Pentru partida respectivă, Italia merge la Londra, urmând să dea piept, pe Wembley, cu ocupanta locului 2 din Grupa C, respectiv cu învingătoarea din meciul Ucraina - Austria. Ucraina este avantajată de egal în meciul cu Austria, având mai multe goluri marcate în primele două etape.

Ţara Galilor a terminat pe locul 2 Grupa A şi joacă tot sâmbătă, 26 iunie, dar de la ora 19.00, urmând să dea piept, la Amsterdam, în chiar prima partidă din faza optimilor de finală, cu locul 2 din Grupa B, grupă din care fac parte Belgia, Rusia, Finlanda şi Danemarca. Situaţia în Grupa B este mult mai complicată, inclusiv danezii având încă şanse la locul 2, în cazul în care bat pe Rusia în ultima etapă.

Elveţia a terminat pe locul 3 Grupa A şi aşteaptă rezultatele din celelalte grupe pentru a vedea dacă prinde bilete pentru faza optimilor de finală. Elveţienii au, în principal, nevoie ca cel puţin două echipe din cinci, Portugalia, Austria, Finlanda, Spania şi Croaţia să nu-şi câştige meciurile pe care le au de disputat în ultima etapă. Dacă merge în optimi, Elveţia joacă pe 28 iunie, cu câştigătoarea Grupei F, la Bucureşti, sau pe 29 iunie, cu câştigătoarea Grupei E, la Glasgow.

Turcia a terminat pe locul 4 Grupa A şi pleacă acasă. Turcia a fost una dintre marile dezamăgiri de la acest turneu final, echipa antrenată de Senol Guneş fiind de nerecunoscut într-o competiţie pe care au încheiat-o cu înfrângeri pe linie şi un golaveraj 1-8,

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Euro 2020 » GRUPA A LIVE Euro 2020. Italia şi Ţara Galilor au obţinut calificarea în faza optimilor de finală