1373 de ani de la distrugerea unui colos al culturii antice! Biblioteca din Alexandria şi misterele ei

Cândva cea mai mare bibliotecă din lume – conţinând lucrări ale celor mai mari gânditori şi scriitori ai Antichităţii, printre care Homer, Platon, Socrate şi mulţi alţii -, Biblioteca din Alexandria a fost distrusă de un incendiu uriaş, în urmă cu 1373 de ani, iar lucrările pe care le adăpostea s-au pierdut

Fondată de marele cuceritor macedonean, Alexandru cel Mare, în 331 î. Hr., când acesta avea numai 24 de ani, şi căreia i-a dat şi numele său, Alexandria a devenit capitala regatului elenizat de Ptolemeu. Construită pe ruinele Egiptului faraonic şi pe moştenirea Greciei viteazului Pericle, cultura acestui regat ilustrează o stranie fuziune în care a existat dorinţa de a pune înaintea bogăţiei materiale, a luxului şi fastului (un număr considerabil de oameni de spirit şi de savanţi „formau un fel de academie de ştiinţe şi arte“) edificarea unui „instrument“ ştiinţific şi informaţional inedit, care urma să fie prima Bibliotecă din Alexandria

Fondarea Bibliotecii din Alexandria

Istoria fondării Bibliotecii din Alexandria este învăluită în mister. Se crede că, în jurul anului 295 î.Hr., învăţatul şi oratorul Demetrius din Phaler, un guvernator exilat din Atena, l-a convins pe Ptolemeu I Soter să înfiinţeze aici o bibliotecă. Demetrios şi-a imaginat o bibliotecă în care să fie găzduite copii ale tuturor cărţilor lumii, o instituţie care să rivalizeze cu însăşi Atena. În consecinţă, sub patronajul lui Ptolemeu I, Demetrios a organizat construcţia Templului Muzelor sau Musaeum, din care derivă cuvântul muzeu. Această structură era un complex de veneraţie, având ca model Şcoala lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri filozofice şi dezbateri intelectuale.

Templul Muzelor avea să fie prima parte a complexului bibliotecii din Alexandria şi era situat pe terenul palatului regal, într-o zonă cunoscută drept Brucheion sau cartierul regal, în districtul grecesc nord-estic al oraşului. Muzeul era un centru de cult, cu altare pentru fiecare dintre cele nouă muze, dar funcţiona şi ca loc de studiu, având spaţii de lectură, laboratoare, observatoare, grădini botanice, o grădină zoologică, încăperi de locuit şi săli de masă, pe lângă bibliotecă propriu-zisă. Un preot ales de Ptolemeu I era administratorul muzeului; exista şi un bibliotecar care se ocupa de colecţia de manuscrise.

La un moment dat, în timpul domniei sale (din 282 până în 246 î.Hr.), Ptolemeu al II-lea Philadelphus, fiul lui Ptolemeu I Soter, a înfiinţat Biblioteca Regală, care avea să se adauge Templului Muzelor, ridicat de tatăl său. Nu este limpede dacă Biblioteca Regală, care avea să devină principala bibliotecă de manuscrise, a fost o clădire separată, situată lângă muzeu, sau dacă era o extensie a clădirii iniţiale. Totuşi, în general se consideră că Biblioteca Regală era o parte a Templului Muzelor.

PRIMA BIBLIOTECĂ PUBLICĂ.

Ceea ce scoate în evidenţă Bibliotecă din Alexandria este renumele ei, care a făcut-o să fie prima bibliotecă publică din lume.

Se pare că în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea a început să prindă contur ideea bibliotecii universale. De asemenea, se pare că peste 100 de învăţaţi au fost găzduiţi în muzeu, sarcina lor fiind aceea de a face cercetări ştiinţifice, a ţine prelegeri, a publica, a traduce, a copia şi a colecţiona nu doar manuscrisele originale ale autorilor greci (printre care se afla, aparent, colecţia privată a lui Aristotel), dar şi traduceri ale lucrărilor din Egipt, Siria, Persia, precum şi texte budiste şi scripturi ebraice.

SUTE DE MII DE PAPIRUSURI!

Bibliotecă din Alexandria avea două sedii: un depozit de lucrări (circa 4000000) care se afla în Museion, adică în „Templul Muzelor“ (unde funcţiona şi atelierul de copiat manuscrise), în incinta palatului regal şi cel altul în cartierul Serapeum, care găzduia circa 300.000 de lucrări.

Biblioteca cuprindea, în totalitate, o colecţie de 548.000 de volume. Erau circa 200.000 de volume şi că Demetrios din Phaler spera să fie cel puţin 500.000.

A avut loc un incendiu la bibliotecă sau nu?!

Presupusa distrugere a Bibliotecii din Alexandria în urma unui incendiu, odată cu care s-au pierdut şi majoritatea lucrărilor complete ale literaturii antice, a reprezentat un subiect de vii dispute de-a lungul secolelor. Ce s-a întâmplat de fapt cu acest uimitor depozit al cunoaşterii antice şi cine este răspunzător de incendiere ? Primul lucru care trebuie menţionat este următorul: e posibil ca „cea mai mare catastrofă a lumii antice” să nu fi avut niciodată loc sau să nu fi avut o asemenea amploare. Cu toate acestea, biblioteca a dispărut practic fără urmă, aşa că trebuie să fi avut loc un dezastru.

Iulius Cezar, suspectul nr.1

Cel mai popular suspect în acest caz este Iulius Cezar. Se spune că, în timpul ocupaţiei de către Cezar a oraşului Alexandria, în anul 48 î.Hr., acesta a intrat în palatul regal, care era înconjurat de flota egipteană din port. Pentru propria siguranţă, şi-a pus oamenii să dea foc vaselor egiptene, numai că incendiul a scăpat de sub control şi s-a răspândit în zona urbană de lângă port, care conţinea depozite, magazii şi arsenale. După moartea lui Cezar, toţi au crezut că el a distrus biblioteca.

Filozoful şi dramaturgul roman Seneca, citând lucrarea lui Titus Livius, Ab Urbe condita, scrisă între anii 63 î.Hr. şi 14 d.Hr., spune că 40 000 de papirusuri au fost distruse în incendiul provocat de Cezar. Istoricul grec Plutarh menţionează că focul a distrus „măreaţa Bibliotecă”. Istoricul roman Dio Cassius (cea 165 d.Hr. – 235 d.Hr.) povesteşte despre un depozit cu manuscrise care a fost distrus în timpul conflagraţiei.

În cartea sa, Biblioteca dispărută, Luciano Canfora consideră că mărturiile scriitorilor antici dovedesc că nu marea bibliotecă a fost distrusă, ci manuscrisele depozitate în magaziile de lângă port, aşteptând să fie transportate. Marele învăţat şi filozof stoic Strabo lucra în Alexandria în anul 20 î.Hr. şi din scrierile sale reiese clar că biblioteca nu mai era centrul învăţăturii, renumit în lumea întreagă, aşa cum fusese cu secole înainte. De fapt, Strabo nici nu prea menţionează biblioteca, deşi face referire la muzeu, pe care îl descrie ca fiind „parte a palatului regal”. Mai spune că acesta „cuprinde drumul acoperit, porticul şi o sală mare în care membrii învăţaţi ai muzeului luau masa în comun”. Dacă marea bibliotecă era ataşată de muzeu, atunci cu siguranţă că Strabo nu considera necesar să o menţioneze separat; mai important e faptul că, dacă el se afla aici în anul 20 î.Hr., atunci biblioteca nu avea cum să fi fost incendiată de Cezar cu 28 de ani înainte.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰