Antena Meniu Search
x

Curs valutar

2015 vine cu amenzi mari pentru şoferi, dar şi cu creşterea salariului minim!

Prima zi a anului aduce un preţ mai mare la energie, dar şi majorarea amenzilor la circulaţie

de Redactia Observator

la 31.12.2014 , 15:33

Prima zi a anului aduce un preţ mai mare la energie, dar şi majorarea amenzilor la circulaţie

Încă de la prima oră a noului an şi imediat după izbucnirea artificiilor, populaţia va începe să plătească pentru electricitate un cost mai mare, preţul mediu al energiei electrice vândute la tarif reglementat urmând să crească cu 0,26%, ca urmare a majorării valorii unor componente de preţ ale tarifelor reglementate şi a reducerii altora.

Şi şoferii vor trebui să fie mai atenţi pe drumul spre casă, şi pentru că amenzile de circulaţie vor fi din ianuarie mai mari, ca efect al majorării salariului minim pe economie, indicator la care este raportat.

Articolul continuă după reclamă

Salariul minim brut pe economie va urca de la 900 lei la 975 de lei din 1 ianurie 2015, iar această majorare va antrena automat şi creşterea cuantumului amenzilor rutiere, în condiţiile în care un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim.

În sectorul energetic, companiile vor continua să utilizeze acelaşi sistem de redevenţe, dar vor plăti şi în 2015 un impozit suplimentar pe monopol, în cazul companiilor de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, un impozit de 60% din veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi un impozit special de 0,5% aplicat veniturilor obţinute de către companii, pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

Nivelul accizelor va fi exprimat în lei, nu în euro ca până acum, soluţie găsită de Guvern pentru a nu pierde bani raportându-se în continuare la cursul în scădere al Băncii Centrale Europene, iar impozitul pe construcţii speciale impuse companiilor, introdus în acest an, va fi redus de la 1,5% la 1% din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul acestora.

Noul an aduce şi veşti bune! Din ianuarie, Autoritatea de Supraveghere Financiară va reduce mai multe taxe şi cote aplicate pieţei de capital şi fondurilor de pensii, inclusiv cotă din contribuţiile brute încasate de fondurile de pensii administrate privat, precum şi a cotelor aplicate ofertelor publice de vânzare şi cumpărare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » 2015 vine cu amenzi mari pentru şoferi, dar şi cu creşterea salariului minim!