4 iulie.150 de ani de... Universitate!
La începutul lunii iulie, în anul de grație 1864, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, înființa Universitatea din București, perla școlilor de învățământ superior din țară
La începutul lunii iulie, în anul de grație 1864, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, înființa Universitatea din București, perla școlilor de învățământ superior din țară
Au trecut 150 de ani de când domnul Țării Românești și al Moldovei își punea semnătura pe decretul nr. 765 din 4 / 16 iulie 1864, decret în urma căruia se năștea mândria instituțiilor de învățământ superior ale țării noastre: Universitatea București.
Până la apariția Universității, boierii din zona Bucureștilor, cu dare de mână și cu dorință de a avea odrasle știutoare de carte, își trimiteau feciorii să studieze la Academia Princiară Sf. Sava, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, la 1694.
170 de ani mai târziu, Alexandru Ioan Cuza decide să-i ofere Capitalei o școală pe măsura valorii politico-economice pe care o avea urbea din sud-estul principatelor.
- Urmele de gloanţe de la Revoluţie și mesajele de pe clădirea Universităţii din București vor fi conservate
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
- Rezultate LOTO 6/49 duminică 16 februarie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
- Eurostat: România este codaşa Uniunii Europene la educaţia digitală. Care sunt cauzele
În decretul nr. 765 și 4 iulie 1864, se scria:
" Alecsandru Ioan I.
Cu mila lui Dumnedeu si vointa nationala Domn Principatelor Unite Romane
La toti de fatia si viitori sanatate.
Asupra raportului Ministrului Nostru Secretariu de Statu la Departamentulu Cultelor si Instructiunei Publice
Amu decretatu si decretamu:
Art. I. Facultatile din Bucuresci unite impreuna voru purta numele de Universitatea din Bucuresci;
Art. II. Professorii facultatilor se voru aduna impreuna si voru allege pe Rectorulu Universitatii;
Art. III. Profesorii fiecarii facultati in parte voru allege pe Decanulu facultatii respective;
Art. IV si cel de pe urma. Ministrulu nostru Secretariu de Statu la Departamentului Culteloru si Instructiunei Publice este insarcinatu cu esecutarea ordonantei de fata.
Datu'sau in Domnesca Nostra Capitala Bucuresci in annulu mantuirei 1864, ear allu Domniei Nostre alu Seselea.
Alecsandru Ioan
Ministrulu Culteloru si Instructiunei Publice
D. Bolintineanu"
A fost documentul care a consfințit începutul vieții unei instituții ce avea să devină un simbol al intelectualității românești. Sprijiniți necondiționat de Curtea Domească, cei ce aveau să primească frâiele conducerii s-au achitat cu brio de onoarea ce le fusese atribuită. Ușor, dar sigur, în anii ce-au urmat, nivelul învățământului superior românesc s-a ridicat la standarde europene, iar Universitatea București devine una dintre cele mai respectate instituții de profil de pe bătrânul continent.
Evident, la un așa nivel, așa rezultate. Universitatea București devine "casa" celor mai luminate minți ale țării. Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Eugen Lovinescu, Camil Petrescu, George Călinescu, Mircea Eliade, Nichita Stănescu sau Emil Cioran sunt doar câțiva dintre cei care au trecut pragul instituției de învățământ bucureștene.
Și în prezent, Universitatea din Bucureşti este considerată cea mai importantă instituţie de învăţământ, cercetare şi cultură din România. Sondajul efectuat în 2007 de cunoscuta publicaţie "The Times Higher Education Supplement", plasa instituţia academică între primele 500 ale lumii, fiind singura universitate din ţară prezentă în acest top internaţional de prestigiu
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰