Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 6 ore cu trenul de la Bucureşti la Budapesta. Noul plan UE, o provocare de pus în aplicare în România

De la Bucureşti la Budapesta sau la Sofia, cu trenul, în doar şase ore. Şi în 12 până la Atena, în loc de 24 de ore- cât durează o călătorie în prezent. Este planul autorităţilor europene, care vor să creeze conexiuni rapide cu trenul între marile capitale de pe continent, pe care să se circule cu minimum 160 de kilometri pe oră. Realist pentru restul Europei, fantezist pentru România, unde viteza medie pe şine este, în 2025, de puţin peste 40 de kilometri pe oră.

de Greta Neagu

la 11.11.2025 , 19:38

Legături feroviare mai rapide, la jumătate faţă de cele din prezent şi mai puţină poluare. Este planul oficialilor de la Bruxelles care vor ca până în 2040 să se circule cu cel puţin 160 de kilometri pe oră.

O călătorie între Bucureşti şi Sofia ar urma să dureze şase ore în loc de zece, cât durează acum, iar una până în Atena tot de aici, din capitala ţării, ar urma să dureze 12 ore, la jumătate faţă de durata actuală. Asta în contextul în care în 2025 viteza medie de circulaţie pe şine, în România, a fost de puţin peste 44 de kilometri pe oră.

România a construit într-un deceniu 6 km de cale ferată

Articolul continuă după reclamă

Şi distanţa de la Bucureşti la Budapesta ar urma să fie parcursă în 6 ore şi 15 minute, în loc de 15 ore, cât durează acum. De altfel, peste tot în Europa distanţele se scurtează, de pildă pasagerii vor putea călători până în 2030 de la Berlin la Copenhaga în patru ore, în loc de şapte. Dacă pentru restul europenilor planul este posibil, specialiştii de la noi sunt sceptici.

"Când ne uităm la planurile astea măreţe de cale ferată de mare viteză, să facem din Bucureşti până în Budapeste şase ore. Păi cât facem acum până la Cluj sau de la Oradea la Bucureşti?", a declarat Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura. 

Reprezentanţii ministerului Transporturilor spun că sunt deja în contact cu autorităţile de la Bruxelles pentru acest proiect şi că există fonduri necesare pentru primii paşi necesari.

"România nu-şi permite să stea pe loc din perspectiva dezvoltării trenului de mare viteză care este un tren care ajunge pe trasee noi, la viteze de 250-300 de kilometri pe oră şi necesită investiţii semnificative. Guvernul României a prevăzut fonduri disponibile pentru planificarea strategică, elaborarea unor studii de prefezabilitate şi a studiului de fezabilitate", a declarat Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transportului. 

UE vrea ca trenul să înlocuiască avionul pe distanțe scurte

În ciuda promisiunilor, România a construit într-un deceniu şase kilometri de cale ferată! Asta în timp ce Bruxelles vrea ca trenul să înlocuiască avionul pe continent pe distanţele scurte, iar staţiile să fie la 100 de kilometri una de alta. "Dacă noi ne uităm acum cum arată calea ferată în România 42.16 undeva la trei sferturi din reţeaua noastră feroviară este scadentă la reparaţie capitală. Adică e praf"Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura. 

România nu a reuşit să ajungă în acest an nici la ţinta de a creşte viteza pe şine, la 47 de kilometri pe oră. În plus, sectorul feroviar a pierdut recent un miliard şi jumătate de euro din fonduri europene nerambursabile, din cauza întârzierilor proiectelor de modernizare cuprinse în PNRR.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » 6 ore cu trenul de la Bucureşti la Budapesta. Noul plan UE, o provocare de pus în aplicare în România