80% dintre angajații Metrorex au salarii nete de peste 5000 de lei pe lună. Cât câștigă un instalator
Greva angajaţilor de la Metrou readuce în prim plan situaţia salarială a acestora şi modul în care a evoluat bugetul de salarii de la Metrorex în ultimii ani.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Ministrul Transporturilor acuză că, la Metrorex, au crescut într-un mod alarmant cheltuielile cu personalul.
Astfel, la un calcul simplu rezultă că circa 80% dintre angajaţii Metrorex au salarii nete de peste 5.000 de lei pe lună fiecare. Mai mult, în jur de 25% dintre angajaţii Metrorex iau aproximativ 1.500 de euro pe lună în mână fiecare. Asta pentru că la salariul de bază se adaugă numeroase sporuri.
Situaţia de la Metrorex arată, printre altele, că toţi angajaţii iau, de exemplu, "spor de tunel", aproximativ 20% din salariul de bază, deşi nu toţi lucrează efectiv în tunel. Iar situaţia merge şi mai departe, existând informaţii conform cărora şi cei mai neexperimentaţi angajaţi ai Metrorex au salarii de minim 3.000 de lei fiecare, în mână, doar prin excepţie, practic, coborându-se sub această sumă.
Un document cu salariile celor de la Metrorex arată, printre altele, că un consilier al directorului general are în jur de 9.400 de lei salariu, un lăcătuş sau un şef de birou administrativ încasează în jur de 8.600 de lei, responsabilul cu protecţia datelor personale încasează în jur de 6.700 de lei, un psiholog câştigă 6.400 de lei, zidarii, zugravii şi instalatorii câştigă câte 5.600 de lei fiecare, iar un post de telefonist poate asigura un salariu de 5.400 de lei în mână.
Ministrul Transporturilor, nemulţumit de salariile de la Metrorex
Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, s-a declarat extrem de nemulţumit de situaţia salariilor de la Metrorex. Printre altele, acesta susţine că "şi-au negociat practic între ei majorări de salarii, deşi abia reuşesc să acopere 30% din buget din venituri proprii".
Cătălin Drulă acuză că la Metrorex au crescut într-un mod chiar alarmant cheltuielile cu personalul de la 333 de milioane de lei, în 2016, la 876 de milioane de lei în 2021, iar cei de la Metrorex au ajuns să solicite ca subvenţie circa 17% din bugetul total al Ministerului Transporturilor.
Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: Masa salarială a companiei a crescut de trei ori, de la 300 la 900 de milioane de lei, în ultimii cinci ani. Salariul mediu - de două ori. Un consilier de director general al Metrorex câştigă dublu faţă de un consilier de ministru, de exemplu. Ia 9.500 de lei în mână. Şi nu sunt singurele exemple. Un lăcătuş Metrorex câştigă aproape 8 mii de lei, iar un electrician în jur de 7 mii de lei. Cu tot cu sporurile pentru tunel, un director sau un şef de serviciu ajunge sa ia în mână peste 14 mii de lei pe lună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰