Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A început procesul în care Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane € în scandalul vaccinurilor

La Bruxelles a început procesul în care compania farmaceutică Pfizer cere României daune de jumătate de miliard de euro în scandalul dozelor de vaccin anti-Covid. Totul a început în urmă cu trei ani după ce statul român a refuzat să mai primească dozele de vaccin anti-Covid de la Pfizer, pentru că aveam deja un număr uriaş de vaccinuri pe stoc.

de Bianca Iacob

la 22.01.2026 , 13:40

Procesul durează șase zile, pe 22 ianuarie fiind cel de-al doilea termen, iar pe 30 se va fi încheiat acest litigiu comercial în primă instanță la Tribunalul din Bruxelles, un proces public în care cauza României este judecată la pachet cu cea a Poloniei. 

Guvernul a explicat pentru Observator că se merge pe același scenariu ca la Roșia Montană și că e prea devreme să dezvăluie strategia României în acest dosar, având în vedere că suma pe care o cere compania farmaceutică este una enormă, peste jumătate de miliard de euro pentru dozele comandate care nu au mai fost cumpărate, refuzate la începutul anului 2023. La finalul aceluiaș an a venit această cerere de dare în judecată a companiei farmaceutice, îndreptată împotriva României și a Poloniei.

La vremea respectivă, premierul Poloniei trimitea o scrisoare Comisiei Europene în care invoca clauza de forță majoră, anume începerea războiului în Ucraina, pentru refuzul acelor doze de vaccin. Rămâne de văzut dacă România va folosi aceeași strategie în acest dosar. 

Articolul continuă după reclamă

Nu mai era nevoie de acele doze de vaccin comandate și parte dintre ele fuseseră distruse, așa că România a refuzat acele doze de vaccin contractate în avans prin acest mecanism la nivelul UE la începutul pandemiei.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că jocurile şi filmele alimentează comportamentul violent al copiilor?
Observator » Evenimente » A început procesul în care Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane € în scandalul vaccinurilor