A scos un cuţit pe holul liceului şi şi-a ameninţat colegul. Elevă de clasa a 12-a, reţinută în Gorj
O elevă de 18 ani din Gorj a fost reţinută de poliţişti, după ce ar fi ameninţat cu un cuţit un coleg de 15 ani chiar pe holul liceului unde învaţă. Incidentul a avut loc în urma unui conflict spontan, iar anchetatorii au deschis dosar penal pentru ameninţare şi port ilegal de obiecte periculoase, scrie News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au anunţat, joi, că poliţiştii din Târgu-jiu au fost sesizaţi de un cadru didactic de la o unitate de învăţământ cu privire la un conflict între doi elevi ai instituţiei.
"Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că în jurul orei 12:50, în timp ce se afla pe holul liceului, o tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna Băleşti, elevă a clasei a XI-a, în urma unui conflict spontan, ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător un alt elev care îşi urmează cursurile la aceeaşi unitate de învăţământ, în vârstă de 15 ani, din Târgu Jiu, fiindu-i provocată o stare de temere. Tânărului de 15 ani i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile Legii 26/2024, acesta opunându-se emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanţei", au afirmat poliţiştii.
Ei au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi port ilegal de obiecte periculoase.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰