Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident cu trei morţi pe A1, loviţi de o cisternă. Făceau marcaje rutiere

Trei bărbaţi care făceau marcaje rutiere pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Boiţa, au murit, marţi după-amiază, după ce au fost loviţi de o cisternă. Alte două persoane au fost evaluate medical, dar au refuzat transportul la spital. Traficul rutier este blocat pe sensul Deva-Sibiu, fiind deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 225.

de Redactia Observator

la 02.09.2025 , 22:20

Accident pe autostradă cu trei victime Accident cu trei morţi pe A1, loviţi de o cisternă. Făceau marcaje rutiere - ISU Sibiu

”Pe fondul unor cauze care se vor stabili în urma cercetărilor, şoferul unui ansamblu TIR a lovit 3 bărbaţi (unul de 19 ani, din judeţul Teleorman, şi doi de 20 şi 37 de ani, din judeţul Dâmboviţa) care efectuau marcaje rutiere, angajaţi ai unei societăţi comerciale. Din păcate, impactul a dus la decesul celor trei persoane”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.

Traficul pe sensul Vâlcea - Sibiu este deviat la km. 225 al A1, zona Boiţa, spre DN 7.

”În accident au fost implicate o autocisternă (fără încărcătură) şi o autoutilitară. Din nefericire, trei persoane de sex masculin prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestora. Echipajele SMURD şi SAJ au evaluat medical două persoane, un bărbat şi o femeie. Ambii au refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Sibiu.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 230, pe sensul de mers spre Sibiu, în zona localităţii Boiţa, judeţul Sibiu, unde trei persoane care făceau lucrări la partea carosabilă, pe banda nr.1, au fost acroşate de un autotren.

Potrivit primelor informaţii, victimele au suferit răni grave, urmând să fie evaluate medical. Traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Sibiu, fiind deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 225.

ISU Sibiu intervine cu un echipaj SMURD, maşina medicului de urgenţă, o autospecială de descarcerare, una de transport personal şi victime multiple, una de stingere, fiind direcţionată şi o ambulanţă SAJ.

”Din primele informaţii există persoane încarcerate”, a transmis ISU Sibiu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Accident cu trei morţi pe A1, loviţi de o cisternă. Făceau marcaje rutiere