(UPDATE) Două trenuri s-au ciocnit și au deraiat în Ploiești Triaj. Circulaţia feroviară, deviată
Două trenuri au deraiat în Ploiești Triaj, după ce s-au ciocnit. Accidentul feroviar s-a soldat cu victime.

Două trenuri au deraiat în Ploiești Triaj, după ce s-au ciocnit. Accidentul feroviar s-a soldat cu victime. Cel puțin 5 persoane sunt rănite, anunță medicii.
UPDATE, 19.00: Accidentul feroviar din Ploieşti Triaj urmează să fie investigat de reprezentanţii Agenţiei de Investigare Feroviară Română. Primele informaţii arată că cele două trenuri implicate circulau cu aproximativ 25 de kilometri pe oră. Din cauza anchetei de la faţa locului şi a încercării de îndepărtare a gabaritului, trenurile de călători care asigură legătura între București și Moldova circulă deviat, pe ruta București - Brazi - Ram Ploiesti Triaj - Ploiesti Vest - Ploiești Sud (și retur). De asemenea, pentru asigurarea continuității traficului feroviar, CFR SA a luat măsura de a redirecționa circulația tuturor trenurilor care tranzitau stația Ploiești Triaj pe rute alternative, astfel trenurile de călători circulă pe ruta Brazi - Ram Ploiesti Triaj - Ploiesti Vest - Ploiești Sud (și retur), iar trenurile de marfă au fost redirecționate pe ruta Brazi - Ghighiu - Ploiești Est (și retur).
UPDATE, 17.38: 37 de persoane aflate în trenul de pasageri implicat în accidentul din Ploieşti Triaj şi-au continuat călătoria spre destinaţie cu o altă garnitură. Trenurile care ar fi trebuit să treacă prin staţia respectivă au fost redirecţionate pe traseul București - Brazi - Ramificație Ploiești Triaj - Ploiești Vest - Ploiești Sud.
UPDATE, 16.55: Medicii prezenţi la faţa locului au decis ca încă o persoană să fie transportată la spital, astfel că numărul victimelor a ajuns la 11.
- Gemeni de 12 ani din Ploieşti, obligați să muncească și câte 18 ore pe zi. Erau puşi inclusiv să toarne beton
- Polițist găsit mort în propria mașină, într-o parcare din Ploiești. Un şofer a sunat la 112 când l-a văzut...
- "Drum lin printre stele, Adrian! Ai fost și vei rămâne pentru totdeauna un erou!" După o lună, pompierul rănit...
- Primăria Ploieşti, amendată cu 60.000 de lei din cauza munţilor de gunoaie de pe srăzi, De 10 zile nu s-au mai...
- "Sunt stupefiată, sunt consternată". Ploieştiul e înghiţit de munţi de gunoaie: primarul vrea să declare stare...
UPDATE, 16.52: Traficul feroviar a fost oprit pe raza staţiei Ploieşti Triaj. Trenurile circulă deviat.
UPDATE, 16.47: Bilanţul victimelor a ajuns la 10 persoane care vor fi transportate la spital, unul dintre răniţi urmând să fie transportat la un spital din Bucureşti cu elicopterul SMURD.
UPDATE, 16.39: Noul bilanţ al accidentului feroviar din Ploieşti arată că şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cele şase persoane rănite au primit îngrijiri la faţa locului, unde s-a realizat un punct de triaj pentru victime. Alte 18 persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost direcţionate către sala de aşteptare a gării.
UPDATE, 16.30: Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat că în urma accidentului feroviar au fost răniţi uşor cei doi mecanici de locomotivă şi trei călători aflaţi în primul vagon al trenului de pasageri. Şeful DSU susţine că "primele informaţii arată că nu există răniţi grav, însă noi suntem pregătiţi să intervenim cu un elicopter SMURD şi echipaje de descarcerare".
Primele informaţii arată că ar fi vorba despre un tren de pasageri şi un tren de marfă.
Autorităţile locale s-au mobilizat exemplar pentru a evita o tragedie, astfel că s-a intervenit la faţa locului cu două echipaje de descarcerare, două autospeciale de stingere, patru ambulanţe SMURD, un echipaj de terapie intensivă şi o ambulanţă de transport victime multiple.
Trenul de marfă ar fi depăşit semnalul de oprire şi a intrat în coliziune cu trenul de persoane care circula pe ruta Ploieşti Sud - Bucureşti.
În urma coliziunii, primul vagon al trenului de persoane a deraiat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰