Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident mortal în județul Neamț: două persoane și-au pierdut viața, după ce mașina în care erau s-a izbit de alta

Două persoane au murit, într-un grav accident care a avut loc, joi, pe o șosea din Neamț. Alți doi oameni s-au ales cu răni, în urma impactului, și au avut nevoie de îngrijiri medicale. În acest caz, polițiștii fac cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

de Redactia Observator

la 05.01.2023 , 17:27

Accident mortal în județul Neamț: două persoane și-au pierdut viața Accident mortal în județul Neamț: două persoane și-au pierdut viața - IPJ Neamț

Două persoane și-au pierdut viața, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN2-E85, în afara localității Nisiporești, județul Neamț. Un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani din Vrancea, a intrat în coliziune cu o altă mașină, la volanul căreia se afla un tânăr de 23 de ani.

Două persoane au murit

Impactul a fost puternic, iar în urma acestuia șoferul de 69 de ani, dar și un alt pasager din autoturismul lui au fost declarați decedați. Tânărul de 23 de ani și un alt pasager din prima mașină au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Articolul continuă după reclamă

"La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 15:40, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2-E85, în afara localității Nisiporești. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 69 de ani, din județul Vrancea, conducea un autoturism din direcția Suceava spre municipiul Roman, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Urecheni, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetării penale.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 69 de ani și a unui alt pasager din același autoturism, precum și rănirea conducătorului auto de 23 de ani și a unei femei de 73 de ani, din județul Vrancea, pasager în primul autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier", au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Accident mortal în județul Neamț: două persoane și-au pierdut viața, după ce mașina în care erau s-a izbit de alta