Video Tatăl tânărului lovit mortal de tren, în Galați: "Am strigat după el, nu mi-a răspuns"
Încă o tragedie provocată de o greşeală pe care o fac foarte mulţi tineri. Un tânăr de 20 de ani din Galaţi a murit în drum spre serviciu, după ce a traversat calea ferată cu căşti în ureche şi nu a auzit trenul care l-a izbit în plin.
Lucian avea 20 de ani. Muncea cu ziua și urma să înceapă școala de șoferi. Azi-dimineață şi-a pus căștile în urechi şi a plecat spre muncă. Tatăl lui l-a strigat, dar băiatul nu l-a auzit.
"Am strigat un pic după el. Nu mi-a răspuns. A ieşit din camera lui unde doarme şi a plecat cu căştile în urechi, muzică. Dacă îl strigam... uite aşa a fost. Poate ar mai fi întârziat", a declarat Grigore Ilie, tatăl victimei.
Grăbit, tânărul a traversat calea ferată fără să se asigure. A fost lovit de tren și a murit pe loc.
"Trenul IR 1830, care circula pe ruta Galaţi-Iaşi, ar fi surpins şi accidentat mortal un tânăr de 20 ani", a declarat Felicita Tudeoran, purtător de cuvânt IPJ Galaţi.
Crescut de bunica, se întreţinea singur
Lucian nu a avut o viaţă uşoară. A fost crescut de bunica lui. După moartea ei, s-a întreținut singur și și-a ajutat tatăl, despre care oamenii spun că are probleme cu alcoolul.
"Părinţii s-au despărţit după ce l-au făcut pe el. Se ducea la muncă băiatul, dar ăsta a fost ceasul rău. Da, a înebunit lumea asta", a povesit un vecin.
Calea ferată unde s-a întâmplat tragedia este traversată zilnic de localnici.
Pentru oamenii care locuiesc dincolo de calea ferată, acesta este un loc foarte periculos. Spun că nu au altă soluţie, alt loc pe unde să traverseze calea ferată. Dovada faptului că acest loc este periculos, unde a murit şi tânărul în această dimineaţă, sunt şi aceste cruci ale altor persoane decedate în urmă cu câţiva ani.
"Exact, adică te asiguri. Te uiţi stânga şi în dreapta şi treci. Nu e semnalizare, nu e nimic", spune un localnic.
Oamenii cer o pasarelă.
"E foarte periculoasă. Nouă ne e frică. Trecem cu copiii la şcoală în fiecare zi şi duşi şi când ne întoarcem. Trebuie făcut ceva, nu se aude nici când vine trenul, nu avem nici vizibilitate". "M-am învăţat minte şi acum mă uit, că eram să o păţesc şi eu. Face rău că nu sună. Ar trebui să sune trenul, că bătrânii nu auzim, tinerii cu căşti", spun oamenii.
Anchetatorii verifică dacă mecanicul a dat semnal sonor. În ultimii ani, mai mulți tineri au murit pe calea ferată pentru că purtau căști și nu au auzit trenul. Printre ei: un olimpic la fizică, un sportiv de parkour și un voleibalist de performanță.
Reporter Observator. Acoperă zona de est a ţării, cu precădere judeţele Galaţi şi Brăila. ➜
