Video Adeverinţe medicale pentru permis auto sau arme, acordate doar pentru desenat pomi. Observator prezentase de un an "clinica" unde activau opt falşi doctori
Opt falşi doctori au semnat pe bandă rulantă adeverinţe medicale pentru viitorii şoferi. La clinica din Sectorul 4, instructorii auto veneau ca la pomul lăudat, ştiind că lucrurile mergeau repede pentru candidaţi. Observator a arătat încă de anul trecut că falşii medici eliberau pe ochi frumoşi documentele necesare pentru permisul de portarmă în doar câteva minute.
Administratori ai școlilor de șoferi sau instructori auto. Toți se știau cu așa-zișii medici ai clinicii din Sectorul 4. Aveau rol de intermediari. Printre ei și Ion Craiu, fost polițist și observator pentru Liga Profesionistă de Fotbal.
Fişe pentru permise, parafate de medici falşi
"Promptitudine. Este cuvântul-cheie pe care îl găsim pe pagina de internet a clinicii, dacă ne uităm la recenzii. Cursanții erau aduși aici de instructori atât din București, cât și din județele limitrofe, iar în fiecare dimineață zeci de oameni susțineau examenul medical", transmite Bogdan Dinu, reporter Observator.
"Da, ne-am dat seama că este ceva necurat. Venea lume din toată țara, de peste tot, da", povesteşte o femeie.
- Întrebări halucinante puse de judecătoarea Ancuţa Popoviciu în dosarul Vlad Pascu. După ce l-a strigat pe...
- Fostul prefect Dan Ilie Morega, prins pe contrasens, deși n-are voie să conducă. Își cumpără mașini noi când...
- Robert şi-a convins iubita de 17 ani să chiulească, a înjunghiat-o, iar apoi a vrut să îşi ia viaţa. Atacul...
Rețeaua era condusă de o femeie. Mână dreaptă îi era soțul. Niciunul nu e medic, dar asta nu îi împiedica să se dea drept ortopezi sau oftalomolgi şi să completeze fişe medicale. Cele patru secretare purtau și ele halatul alb. Erau ajutate de un paznic, care îi organiza pe clienți. Singurul doctor real era un medic oftalmolog. Cei opt reușeau să elibereze adeverințe false pe bandă rulantă.
- Reporter: Dar de unde ştiţi de clinica asta?
- Vizitator clinică: De pe Google. Google, prima, cinci stele, în apropierea mea aici.
Documente obţinute pe ochi frumoşi
Observator a trecut pragul clinicii ilegale anul trecut când am arătat că putem obţine pe ochi frumoşi un document medical pentru permisul de portarmă în mai puțin de 10 minute.
- Fals medic: Desenați un pom! Ce vârstă aveți?
- Solicitant permis portarmă: 23.
- Fals medic: Sunteți apt, domnule! Asta am văzut de la început. Mie nu îmi trebuie foarte mult ca să îmi dau seama.
Falșii medici sunt, acum, vizați de două anchete. Luna trecută au fost săltați de anchetatorii de la Poliția Ilfov pentru fals intelectual şi abuz în serviciu și lăsați sub control judiciar. Iar în urmă cu două nopți, procurorii Parchetului Capitalei i-au ridicat pentru constituirea unui grup infracțional organizat şi exercitarea fără drept a unei profesii în formă continuată.
"Nu mai funcţionează. Am înţeles că... Nu ştiu... La domiciliu sau cum se zice", spune un paznic. În afară de un paznic, nimeni nu mai este la clinică. "Am venit să vedem dacă s-a deschis pentru că nu ştiam nimic. Sunt elevi care au făcut fişa medicală, au terminat şedinţele de condus şi nu putem să îi băgăm în examen", zice Titi Cocean, instructor auto.
Ancheta penală a ajuns și la Colegiul Psihologilor, care a demarat o anchetă prin Comisia de Deontologie. "Colegiul Psihologilor din România, în astfel de situații, se autosesizează... Poate în situația respectivă să analizeze informațiile, să ceară informații suplimentare, pentru a putea lua o decizie în acest sens", a declarat Edmond Cracsner, Colegiul Psihologilor.
Cei opt complici sunt acum fie în arest la domiciliu, fie în arest preventiv.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰