Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescent de 17 ani, rătăcit trei ore pe munte, salvat de salvamontiști. Mergea cu părinţii spre Vârful Omu

Drumeţie încheiată pe patul de spital pentru un tânăr de 17 ani. Băiatul se afla cu părinţii pe un traseu montan pe Valea Obârşiei, spre Vârful Omu, iar la un moment dat adulţii s-au oprit. Adolescentul însă a ales să meargă mai departe, singur. Abia după trei ore, când au văzut că băiatul nu se mai întoarce, părinţii au alertat salvatorii. Din fericire, tânărul a fost găsit în viaţă, însă a avut nevoie de îngrijiri medicale.

de Redactia Observator

la 31.10.2025 , 08:18

Un adolescent de 17 ani, aflat cu familia pe munte, în Bucegi, s-a rătăcit, joi după-amiază, iar autorităţile, alertate, au intervenit pentru căutarea lui, inclusiv cu un elicopter. Băiatul a fost găsit de către de meteorologul aflat de serviciu la staţia Meteo Omu. Tânărul a căzut şi a suferit un trumatism al coloanei vertebrale, neputând să se mişte.

”În această după-amiază, echipele Salvamont au fost alertate în urma dispariţiei unui copil aflat împreună cu familia sa pe traseul spre Vârful Omu. Imediat au fost declanşate acţiunile de căutare în zonă, inclusiv cu ajutorului elicopterului. Ulterior copilul a fost găsit de meteorologul aflat de serviciu la Staţia Meteo Omu. După identificarea acestuia, o echipă de prim răspuns din cadrul SPJ Salvamont Prahova, aflată pe platoul Bucegi, a început deplasat către locul unde se află copilul”, au transmis oficialii Salvamont.

Reprezentanţi au Salvamont Prahova au precizat, pentru News.ro, că este vorba despre un adolescent de 17 ani. Salvamontiştii a povestit că familia a plecat de la Peştera spre Vf.Omu, pe Valea Obârsiei, deşi condiţiile traseului nu recomandau acest lucru, mai ales fără un echipament adecvat.

Articolul continuă după reclamă

”La un moment dat, părinţii s-au oprit, dar fiul lor, în vârstă de 17 ani, a hotărât să continue traseul singur. După o aşteptare de 3 ore, văzând că acesta nu se întoarce şi nici nu răspunde la telefon, părinţii au sunat la 112. Deşi traseul respectiv este pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, am fost alertaţi şi noi, iar echipa de prim răspuns, formată din doi salvatori montani, aflată de serviciu la Baza Salvamont Baba Mare, a pornit spre Vf.Omu. Dispeceratul Salvamont Prahova a alertat si echipajul aero de la POA Brasov, care a efectuat căutarea, împreună cu un salvator montan preluat din Buşteni. Am alertat si meteorologul de serviciu de la Staţia meteo Vf.Omu, acesta aflându-se cel mai aproape de zona de căutare. Din fericire, meteorologul l-a observat în Valea Gaura şi a reuşit să coboare până la el”, au transmis salvamontişii.

Aceştia au precizat că tânărul este cooperant, dar a căzut şi a suferit un traumatism al coloanei vertebrale, neputând să se mişte.

”În acest moment, patru salvatori montani prahoveni au ajuns la el, pentru a îi acorda primul ajutor medical şi a începe transportul acestuia pe targă, spre Bran. Alţi 17 salvatori montani din Braşov se îndreaptă de jos spre Valea Gaura, pentru a face jonctiunea cu echipa de prim răspuns din Prahova. Acţiunea va dura ore bune, din cauza terenului dificil si a condiţiilor de iarnă de la locul producerii accidentului”, a precizat Salvamont Prahova.

Părinţii tânărului au fost coborâţi în siguranţă, de către salvatorii montani din Dâmboviţa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » Adolescent de 17 ani, rătăcit trei ore pe munte, salvat de salvamontiști. Mergea cu părinţii spre Vârful Omu