Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alege ţara de fapte: Geologul care a transformat în parc naţional peisajul în care a copilărit

În ţara de fapte, un om chiar a mutat munţii din loc, din lista zonelor ameninţate - pe harta ariilor protejate. Geologul Florin Stoican a transformat în parc naţional peisajul în care a copilărit. Iar astăzi, datorită lui, zeci de mii de turişti descoperă frumuseţea zonei Buila Vânturariţa. Iar alte mii de localnici, altfel fără nicio şansă, au găsit un sens traiului lor. Atraşi de noul brand, tineri din toată lumea se mută acolo şi readuc la viaţă satele depopulate. 

de Denisa Morariu-Tamaş

la 11.09.2020 , 14:29

  • Geologul Florin Stoican transformă zona Buila-Vânturarița în geoparc UNESCO.
  • Prin acest proces, de zona respectivă ar urma să se audă în toată lumea.

Florin Stoican, dir. geoparc aspirant UNESCO: Toate calcarele astea sunt de 145 de milioane de ani. Pentru că tot muntele ăsta, Buila Vânturariţa, a fost un recif de corali. Uite o fosilă aici. Ăsta e un rest de cochilie, probabil un melc. 

E o lume tainică aici, născută cu mult timp înainte să apară primii oameni pe pământ. Un univers sălbatic, căruia el îi ştie fiecare piatră, tresărire şi cărare. Pentru că el e omul care a pus Buila-Vânturariţa pe harta ariilor protejate. 

Florin Stoican, dir. geoparc aspirant UNESCO: Aici sunt într-un loc de suflet, muntele în care am copilărit şi pe care l-am transformat împreună cu prietenii în parc naţional. Deşi Parcul Buila Vânturariţa e cel mai mic din ţară, aici pe o zonă foarte restrânsă se găsesc foarte multe lucruri.

Vezi și

Pe numai 4.500 de hectare, sunt concentrate 100 de peşteri, 44 de izvoare şi 19 trasee pitoreşti, capre negre, lupi şi râşi. Cândva o zonă de care auziseră doar câteva sute de oameni e astăzi destinaţie pentru 25.000 de turişti şi motor care a atras în zonă 30 de milioane de euro. Totul, datorită geologului Florin Stoican - un om care a văzut cum muntele copilăriei e stors de tot ce are mai frumos... şi a decis să ia măsuri. Ca să oprească exploatările abuzive de piatră şi de lemn, a convins statul, în 2004, că zona merită protejată. Aşa s-a născut singurul parc naţional înfiinţat de o organizaţie non-guvernamentală. Dacă i-a fost greu?

Florin Stoican, dir. geoparc aspirant UNESCO: E greu, pentru că vorbim despre România, de legislaţia încâlcită din România, de prioritizarea altor aspecte faţă de cele de conservarea naturii, vorbim de instituţii care îşi fac treaba mai greu, unele deloc.

Piedici i-au pus la început şi oameni din comunitate. El le-a schimbat mentalitatea. Iar astăzi, la intrarea în parc, e o barieră construită chiar de pădurarul care înainte se opunea proiectului. 

Florin Stoican, dir. geoparc aspirant UNESCO: Comunitatea s-a schimbat de la a privi zona ca pe o rezervă de resurse naturale din care ia fiecare ce poate, când poate, la o zonă care poate oferi perspective de dezvoltare pe termen lung, la oportunităţi pentru fiii satului, să rămână aici, să nu mai plece pe coclauri, la posibilități de a deschide business-uri, la antreprenoriat local. Şi s-au schimbat pentru că au început să fie mândri, să vadă că vin oameni din alte ţări, vin foarte mulţi străini, care apreciază zona asta şi oamenii au început să se mândrească, să se laude cu ea. Avem străini care s-au mutat definitiv aici, în sat.

Și români tineri care au venit din Bucureşti ca să readucă viaţa în sat. În Slătioara, de exemplu, populaţia a început recent să reînflorească. 

Marius Chivu, jurnalist: S-ar putea să fie un fenomen de repopulare a satelor, de la oraş.

Ei le deschid drumul şi altor tineri care vor să vină în sat. Lucrează împreună la un ghid al zonei. 

Octavian Viorel, specialist în comunicare: Am adus în grupul nostru arhitecţi, etnologi. Am vrea să aducem nişte tineri care să aducă la rândul lor ceva comunităţii, să se implice, să ofere la rândul lor ceva. 

Este şi cazul Otiliei şi al lui Dan Loidl - ea avocat, el arhitect - care au hotărât să renunţe la viaţa confortabilă din Germania şi să înceapă o viaţă nouă în Costeşti. Au cumpărat o clădire de patrimoniu în ruină şi au restaurat-o cu resursele din sat. În pensiunea lor, muncesc numai localnici şi se mănâncă doar ce dă pământul zonei.

Dan Loidl, arhitect: Folosim produse locale în bucătărie, viţeii îi cumpărăm, roşii, legume.... Lucrurile se pot mişca. Dacă ar fi la o scară mai mare, se poate crea un dinamism care poate schimba economic întreaga comună! 

Otilia Loidl, avocat: Eu sunt genul mai războinic cu autorităţile, îmi place să-i mişc din somnolenţă. 

Cu somnolenţa autorităţilor se luptă în continuare şi Florin Stoican, care anul viitor va transforma zona din parc naţional - în geoparc Unesco. E un efort de ani de zile care îi va aduce Olteniei de sub munte renume mondial. 

Florin Stoican, dir. geoparc aspirant UNESCO: O să se audă de Oltenia şi în Argentina, şi în China, şi în toate ţările unde sunt geoparcuri. Geoparcul va avea 63 de mii de hectare. Ca populaţie înseamnă șase localităţi - două oraşe şi patru rurale. Deci, aproape 60 de mii de locuitori care vor fi influenţaţi de activităţile noastre în geoparc în bine.

Asta înseamnă că specialiștii UNESCO vor veni la Costești și în satele din jur să-i învețe pe oameni să facă business, să respecte natura și să îşi vândă produsele locale în toate cele 169 de geoparcuri din 44 de țări din toată lumea. Să facă profit din conservarea resurselor, nu din risipirea lor.

E o luptă pentru care Florin Stoican a fost ales pe lista singurilor cinci români care fac parte din organizaţia mondială Ashoka - comunitatea oamenilor care schimbă lumea-n bine. Nu e doar o onoare, ci şi o misiune din care câştigăm noi toţi. 

Florin Stoican, dir. geoparc aspirant UNESCO: Sunt convins că planeta are capacitate să supravieţuiască fără noi, viaţa la fel, dar noi fără ele... mai puţin! 

Alege țara de fapte - o campanie Observator

Când miști oameni, poți să miști munți. O demonstrează românii care au transformat o stare de fapt, într-o țară de fapte. Cei care, pornind de la propria nemulțumire, au visat și au schimbat. O stradă, un sat, un oraș, o lege, o mentalitate, o nedreptate. Cei care au pornit singuri la drum, dar i-au motivat și pe alții să îi urmeze. Oamenii care s-au ridicat din comunitate și au ridicat și comunitatea odată cu ei. Voluntari, antreprenori, oameni obișnuiți cu realizări neobișnuite. Ei sunt cei pe care îi prezentăm în campania Alege țara de fapte. Oameni care ne inspiră, în prag de alegeri, să înlocuim nevoile cu faptele.

Denisa Morariu-Tamaş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Alege ţara de fapte: Geologul care a transformat în parc naţional peisajul în care a copilărit