Alina, tânăra din Călăraşi ucisă în Spania şi aruncată în tomberon de iubit, avea doi copii
Alina Mocanu, o româncă în vârstă de 34 de ani a fost ucisă cu bestialitate de iubit, în Spania, un cetăţean olandez. Alina a fost atacată de iubitul olandez cu cuţitul, în urma unei discuţii foarte aprinse între cei doi.
- Românca ucisă în Spania avea doi copii.
- Femeia a fost găsită moartă, într-un tomberon.
Alina Mocanu, o româncă în vârstă de 34 de ani a fost ucisă cu bestialitate de iubit, în Spania, un cetăţean olandez. Alina a fost atacată de iubitul olandez cu cuţitul, în urma unei discuţii foarte aprinse între cei doi.
Românca a încercat să se apere de furia bărbatului, însă a fost ucisă cu sânge rece, apoi olandezul i-a îndesat corpul neînsufleţit într-un tomberon, unde a şi fost găsit de angajaţii firmei de salubritate. Arthur K, iubitul olandez al româncei în vârstă de 59 de ani şi-a recunoscut faptele şi se află în custodia Poliţiei spaniole.
Doi copii au rămas orfani de mamă
Presa spaniolă precizează că Alina obţinuse cu ceva timp în urmă un ordin de restricţie împotriva olandezului, însă recent cei doi se împăcaseră şi se mutaseră împreună.
Alina Mocanu era mama a doi copii şi era din Satnoeni, judeţul Călăraşi. Tânăra avea un băiat în Spania, în vârstă de 14 ani, pe care îl făcuse cu un spaniol, de care s-a despărţit ulterior.
Apoi s-a întors în România şi a mai dat naştere la o fetiţă, care se află în grija tatălui său, în localitatea natală.
După ce s-a despărţit şi de al doilea soţ, românca s-a întors în Spania, unde a început o nouă relaţie cu oldandezul Arthur K., cu care a trăit timp de doi ani, până să fie ucisă de acesta.
Olandezul se ocupa cu afaceri în domeniul imobiliar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰