Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am reuşit să scap, mi-a pus piedică. Primul cuţit a fost în plămânul stâng". Mărturia șocantă a femeii din Mureș, înjunghiată de fostul iubit și lăsată să moară

A fost înjunghiată de fostul iubit, un notar cunoscut din Târnăveni, şi abandonată în maşină, ca să moară. Însă Claudia a luptat cu ultimele puteri şi, ca prin minune, a scăpat cu viaţă. La mai bine de două săptămâni de atunci, femeia retrăieşte cu groază clipele prin care a trecut. Mai mult, monstrul cu chip de om, încearcă acum să îi înduplece pe judecători, ca să primească o pedeapsă mai blândă. 

de Ana Grigore

la 29.12.2023 , 08:25

9 decembrie 2023. De atunci timpul pare că a stat în loc pentru Claudia. Încă aflată pe patul de spital, femeia de 38 de ani poveşteşte cu groază clipele prin care a trecut.

Cristina Oltean, victimă: Şi în gândul meu am zis că trebuie să ies din maşină, pentru că dacă nu ies, următorul o să fie în inimă. 

După ce victima a pus punct relaţiei, notarul de 41 de ani a convins-o să se întâlnească pentru a purta o discuţie amicală. În realitate, în mintea bărbatului se conturase un plan diabolic. Individul a mers spre Blaj, oraşul natal al femeii, iar după ce aceasta a urcat în maşină, a pornit în rombă spre Târnăveni.

Vezi și

A plimbat-o cu maşina aşteptând să moară.

Pe acelaşi subiect

Însă, după nici 10 kilometri, agresorul a oprit la marginea unei păduri. Nu a durat mult până a scos cuţitul şi a înjunghiat-o.

Cristina Oltean, victimă: Am reuşit să scap, dar m-a prins de palton, mi-a pus piedică şi am căzut în genunchi. În momentul acela primul cuţit a fost în plămânul stâng.

Şi nu s-a oprit aici, a urmat o ploaie de lovituri, minute în şir. Din cauza durerii mari, femeia şi-a pierdut cunoştinţa. Fără gram de remuşcare, bărbatul i-a cărat trupul până la maşină, iar apoi a abandonat-o pe bancheta din spate.

După zile întregi de spitalizare, Claudia se recuperează şi se simte mai bine

Ana Grigore, reporter Observator: După ce a lăsat-o pe femeie să agonizeze, sperând că îşi va da ultima suflare, un echipaj de poliţie care treceau prin zonă a observat autoturismul parcat în apropierea unei căi ferate.

Raul Ionaş, IPJ: A deschis portiera autoturismului şi a strigat: Ajutor, ajutor, mă omoară! 

Atunci femeia de 38 de ani a fost transportată la spital unde a ajuns direct pe masa de operaţie. Iar agresorul, încătuşat şi reţinut pentru tentativă de omor.

După zile întregi de spitalizare, Claudia se recuperează şi se simte mai bine. Însă a primit o veste şocantă, atacatorul ei a cerut o măsură mai blândă la Curtea de Apel Târgu Mureş. Astăzi magistraţii vor decide dacă arestul preventiv se va prelungi sau nu.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Am reuşit să scap, mi-a pus piedică. Primul cuţit a fost în plămânul stâng". Mărturia șocantă a femeii din Mureș, înjunghiată de fostul iubit și lăsată să moară