Amenzi de 15.000 de lei pentru petrecerea organizată de ziua vloggerului Selly. Poliția Ilfov s-a sesizat din oficiu
Vloggerul Selly și-a serbat, în weekend, ziua de naștere într-un local din Ilfov. La eveniment au participat peste 20 de persoane, așa cum reiese din imaginile postate pe o rețea socială, iar Poliția Ilfov s-a sesizat din oficiu și a aplicat amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
"La data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului.
Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală.
În continuare, polițiștii efectuează verificări, pentru identificarea tuturor persoanelor participante la eveniment, urmând a fi luate măsurile legale care se impun", a transmis Poliția Ilfov.
Tânărul a transmis, luni, ca urmare a evenimentului din weekend că va filma un material video cu răspunsul său după scandalul iscat.
"Filmez azi clip cu răspunsul meu la tot scandalul care a apărut, o să vă explic tot. Că e prea de tot ce se întâmplă în România. Ipocrizia e la nivel maxim. Revin cu video, vă pup", a transmis Selly.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰