Video Angajații de la stat care riscă să rămână fără salarii. Ministerul cere reducerea cheltuielilor
Cultura intră în concediu fără plată. Mii de angajaţi din teatre, muzee şi biblioteci riscă să rămână fără salariu în luna decembrie. Ministerul Culturii a transmis o circulară prin care recomandă managerilor să reducă drastic cheltuielile, ba chiar să trimită oamenii în concedii fără plată acolo unde consideră. Ca şi cum n-ar fi de ajuns, de azi, angajaţii Operei Naţionale Bucureşti rămân fără sporuri.
Ministerul Culturii a anunţat că mai are bani pentru salarii doar pentru luna octombrie. De luna viitoare, directorii instituţiilor culturale trebuie să-şi trimită forţat angajaţii în concediu fără plată.
"A fost o veste destul de dură, nu ne aşteptam la aşa ceva", a declarat Elena, muzeograf.
Elena lucrează de peste 14 de ani la Muzeul Ţăranului Român din Capitală.
"Este pentru prima dată când ne confruntăm cu această situaţie. Trebuie să se rezolve această situaţie, mai ales că ar fi o situaţie de discriminare faţă de noi, angajaţii din muzee", spune aceasta.
"14 instituţii din subordinea Ministerului Culturii riscă să rămână fără bani pentru plata salariilor din noiembrie anul acesta. Doar aici, la Muzeul Ţăranului Român, sunt peste 140 de angajaţi care se gândesc la ce vor face fără bani în prag de Crăciun", a transmis Oana Bogdan, reporter Observator.
Dacă metoda concediului fără plată s-ar aplica, un muzeograf ar pierde în jur de 1.000 de lei pe săptămână, iar un organizator de spectacole până la 2000 de lei. Directorii susţin că nu pot lua legal această măsură.
"Acest concediu fără plată se poate acorda doar cu agrementul salariaţilor. Eu nu pot să forţez pe nimeni în calitatea mea de manager să intre în concediu fără plată", a declarat Virgil Ştefan Niţulescu, director muzeu.
Reprezentanţii instituţiilor spun că această situaţie ar fi putut fi evitată.
"S-a ajuns de la începutul anului în situaţia asta. În bugetul de stat, Guvernul României nu a prevăzut bani suficienţi pentru plata salariilor pe anul în curs. Doamna ministru Natalia Intotero ne-a spus «Vedeţi că nu veţi avea bani de salarii în ultimele două luni». Am discutat cu colegii, cei mai mulţi mi-au spus că vor fi nevoiţi să dea instituţia în judecată, ceea ce ar fi neplăcut din toate punctele de vedere", a mai afirmat directorul de muzeu.
"Promisiunile de la minister aşa au fost: Aveţi răbdare, nu rămâne nimeni fără banii de salarii", a spus un sindicalist.
Într-un interviu pentru Observator, Ministrul Culturii susţine că cea mai recentă circulară trimisă este al 5-lea semnal de alarmă pe care instituţiile culturale l-au primit de la începutul anului.
"Proiectul de buget a fost subdimensionat în mod conştient. Acesta a fost un prim mesaj pentru ca toată lumea să încerce să găsească nişte soluţii. Pentru unele va fi nevoie de act normativ, adică de rectificare", a spus Andras Demeter, ministrul Culturii.
În aşteptarea unei soluţii, angajaţii de la cultură intenţionează să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰