Video ANIMAȚIE. Filmul accidentului din Constanța. 90 de oameni, la un pas de moarte după ce roata autocarului a explodat. S-au salvat ieșind printre geamurile sparte
Planul roşu a fost activat aseară, când un autocar cu aproape 100 de oameni la bord s-a răsturnat pe o şosea din Constanţa. Zeci de pompieri şi paramedici, unii chemaţi din judeţele vecine, au fost trimişi la intervenţie. La spital au ajuns inclusiv doi copii şi o tânără însărcinată.
90 de ucraineni erau în autocarul cu etaj care a ajuns într-un şanţ, în apropiere de Hârşova. Veneau din Turcia şi mergeau la Kiev când drumul lor s-a oprit brutal.
Oana Manoila, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: La nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de intervenţie în jurul orei. În total la faţa locului au intervenit 45 de subofiţeri şi 2 ofiţeri.
Accidentul a fost provocat de o explozie la roata dreaptă din spate. Autocarul a intrat în balans şi când şoferul a tras de volan brusc, s-a răsturnat în afara şoselei. Călătorii au căzut unii peste alţii şi au început să strige după ajutor.
Accidentul a fost provocat de o explozie la roata dreaptă din spate
Majoritatea au reuşit să iasă singuri, însă, prin geamurile făcute ţăndări. Echipele de salvare au constatat că pasagerii au avut noroc, puţini au fost răniţi grav.
Andreea Filip, reporter Observator: Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat. Şapte persoane au ajuns la spital, iar restul au ajuns într-o clădire pusă la dispoziţie de Primăria Hârşova.
Amarandei Mihail-Cristian, Inspector șef ISU Dobrogea: Accidentul s-a produs pe timpul nopţii, datele comunicate nu erau în totalitate conforme cu realitatea, de asemenea persoanele implicate în accident sunt de naţionalitate ucraineană, iar comunicarea s-a făcut cu dificultate.
Cei şapte răniţi au fost lăsaţi să plece din spital după ce au fost examinaţi cu atenţie de medicii din Constanţa. Dimineaţă, ucrainenii şi-au continuat drumul spre casă cu alt autocar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰