Aproape jumătate dintre pacienții cu COVID-19 din România s-au vindecat
Aproape jumătate dintre pacienții infectați cu noul coronavirus în România s-au vindecat, potrivit ultimului bilanț publicat de Grupul de Comunicare Strategică, care arată că există 7.685 pacienți vindecați, la 15.778 cazuri de COVID-19 depistate.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
- Numărul total al bolnavilor cu COVID-19 a ajuns la 15.778.
- Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate.
De la debutul pandemiei și până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate și externate.
Autoritățile de la noi din țară sunt interesate să afle, la trei luni de la apariția primului caz de COVID-19 în România, în ce măsură s-a imunizat populația la noul coronavirus.
În acest sens, ministrul Sănătății a anunțat că în România va începe un studiu de seroprevalență la nivel național, după 1 iunie, în cadrul căruia populația va fi testată pentru a-i fi evaluată starea de imunizare la noul coronavirus.
Testarea naţională ar urma să se facă în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar campania va lua în calcul focarele epidemice.
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii: Se va verifica imunitatea. Avem o marjă în care putem calcula această imunitate cu o marjă de 95 la sută în care vom evalua trecerea României prin pandemie precum şi prognoza, evoluţia viitoare în presupusa recrudescenţă de toamnă-iarnă.
Ministrul Sănătăţii spune că nu ştie încă ce fel de teste vor fi făcute. O variantă ar fi testele rapide, care arată dacă un om a fost sau nu infectat până în acel moment.
Testele care ies pozitiv vor fi dublate de testele de laborator, care indică prezența virusului în organism.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰