Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noapte istorică pentru Biserica Ortodoxă Română. Arhiepiscopul Tomisului a ținut slujba de ReÎnviere

A fost o noapte istorică pentru Biserica Ortodoxă Română! Credincioşii din Constanţa au fost chemaţi, aseară, să ia lumină. din nou! A fost, de fapt, Odovania Învierii, o slujbă care se ţine în fiecare an.

de Redactia Observator

la 27.05.2020 , 11:33

  •  Slujba nu a fost lipsită de incidente.
  • Un bărbat şi-a manifestat revolta.

Însă, de această dată, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a ales să o oficializeze noaptea şi să le ofere credincioşilor şansa de a lua lumina sfântă de la preoţi, ca în noaptea Paştelui.

Sute de oameni au participat la ceremonie şi. nu toată lumea a ţinut cont de regulile de distanţare socială. De asemenea, oamenii au fost împărtăşiţi, din nou, cu aceeaşi linguriţă.

A fost aceeaşi lumină sfântă adusă, de Paşti, de la Ierusalim şi împărţită credincioşilor din nou. la Slujba de Odovanie, care marchează sfârşitul perioadei pascale.

Vezi și

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: Nu adaug nimic. Doar ca este noaptea si ca am dat lumina. Deci, nu am modificat absolut nimic. Asa este slujba la orice biserica. Hristos a inviat, adevarat a inviat!

Cu mască de protecţie sau fără sute de oameni s-au adunat la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa ca să ia lumină. Unii veniţi de departe. Slujba nu a fost lipsită de incidente. Un bărbat şi-a manifestat revolta vizavi de reluarea Paştelui.

Pentru gestul său, a fost taxat de poliţiştii veniţi să supravegheze zona. L-au dus la secţie şi l-au amendat.

Mihaela-Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Județean Constanţa: S-a manifestat galagios, iar acest tip de fapta constituie contraventie si este sanctionata de legea 61, privind incalcarea normelor de ordine si liniste publica.

Decizia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie de a repeta Învierea în toate bisericile şi mănăstirile ce ţin de Arhiepiscopia sa este fără precedent şi a fost luată fără "binecuvântarea" Patriarhiei.

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: Daca este autonomie, este pe linia Arhiepiscopiei noastre. Dar v-a dat acordul, binecuvantarea patriarhul pentru acest eveniment? Dar nu imi trebuie un acord in autonomia eparhiala. Nu este o inovatie, nu este o dorinta a mea, ci este o sete si o dorinta a credinciosilor.

Patriarhia se dezice clar de gestul Arhiepiscopiei Tomisului.

"Decizia de la Constanţa este pur locală și singulară! Slujba Odovaniei Învierii se săvârşeşte peste tot, ea încununează sfârşitul perioadei pascale, are în conţinut o parte din textele care compun slujba Învierii, dar, evident, fără momentul chemării de a lua Lumină. Această slujbă nu se oficiază noaptea şi nu reiterează artificial momentul împărţirii Luminii, consumat deja la slujba Învierii de la Paşti" a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR.

Nu este prima dată când Preafericitul Teodosie ignoră deciziile Patriarhiei Române. La trei zile după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis să amâne împărtăşaniile pe timpul stării de alertă, Teodosie împărtăşea cu aceaşi linguriţă zeci de credincioşi. Scena s-a repetat şi azi-noapte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Noapte istorică pentru Biserica Ortodoxă Română. Arhiepiscopul Tomisului a ținut slujba de ReÎnviere