Observator » Evenimente » ATAC ARMAT în Suedia: Mai multe persoane au fost rănite. Poliţia a blocat o parte a oraşului Malmö

ATAC ARMAT în Suedia: Mai multe persoane au fost rănite. Poliţia a blocat o parte a oraşului Malmö

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 25.09.2016, 22:32 | Modificat la 25.09.2016, 22:36

Mai multe persoane au fost rănite duminică seara într-un atac armat la Malmö, în Suedia, martorii declarând că au auzit aproximativ 20 de împuşcături în timpul unui meci de fotbal.

Mai multe persoane au fost rănite duminică seara într-un atac armat la Malmö, în Suedia, martorii declarând că au auzit aproximativ 20 de împuşcături în timpul unui meci de fotbal.

Potrivit presei locale, atacatorii au fugit de la faţa locului, iar o operaţiune a poliţiei era în curs pentru a-i găsi. Poliţia a blocat o parte a oraşului.

Un martor a spus că focurile de armă au fost trase de la bordul unui automobil marca Audi, care a plecat apoi în viteză.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit presei locale, o persoană ar fi fost împuşcată în cap.

"Avem o operaţiune în curs în zonă şi avem un atac armat confirmat cu mai mult de un rănit", a declarat Ewa-Gun Westford,o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

"Mai multe nu ştim, pentru că suntem în mijlocul operaţiunii", a adăugat ea.

Pe acelaşi subiect

"Deoarece (atacul) a avut loc în timpul unui derby între Malmö FF şi Helsingborgs IF în oraş, avem mulţi poliţişti în Malmo în această seară", a adăugat ea.

Un elicopter de poliţie care se afla în zonă la meci a fost trimis în căutarea suspecţilor.