Antena Meniu Search
x

Atenţie mare la ce postaţi pe Facebook! Ultima lege uimeşte românii

De mai bine de o săptămână, legea 217/2015 face furori în mediul online. Vom mai vedea pe Facebook poze din regimul lui Ceauşescu şi statusuri cu citate din Cioran, Noica, Eliade sau se va considera că a fost încălcată legea 217/2015?

De mai bine de o săptămână, legea 217/2015 face furori în mediul online. Vom mai vedea pe Facebook poze din regimul lui Ceauşescu şi statusuri cu citate din Cioran, Noica, Eliade sau se va considera că a fost încălcată legea 217/2015?

La sfârşitul lunii iulie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea 217/2015, iniţiată de Crin Antonescu, George Scutaru şi Andrei Gerea, care completa şi modifica Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Printre noutăţile introduse de lege era referirea la legionari, dar şi cea privind persoanele condamnate de genocid. Cu alte cuvinte, nostalgicii după regimul Ceauşescu nu vor mai putea posta poze cu ”epoca de aur” şi ”conducătorul iubit”.

Legea a generat mai multe controverse, existând opinii potrivit cărora, după intrarea în vigoare a legii, autorii interbelici cu afinităţi legionare nu vor mai putea fi citaţi. Legea are în vedere în principal cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, care a fost condamnat de o instanţă din România pentru genocid. După această declaraţie, au apărut diferite interpretări potrivit cărora postarea pozelor cu Nicolae Ceauşescu pe Facebook poate fi urmată de sancţiuni.

De reamintit este că Facebook-ul este considerat spaţiu public, printr-o decizie a instanţei, astfel că sub incidenţa noii legi pot intra postările de pe reţeua de socializare. „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a) (referitor la prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob – n.r.), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în lege.

De asemenea, actul normativ mai prevede că negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului, dar şi a genocidului sau a crimelor contra umanităţii se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani, iar săvârşirea acestor fapte printr-un sistem informatic, cu închisoare de până la 5 ani.

Voi ce părere aveţi despre această lege?

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Atenţie mare la ce postaţi pe Facebook! Ultima lege uimeşte românii