Video Au fost găsite jucăriile fetiţelor Rebeca şi Melisa. Copilele, în vârstă de 4 şi 5 ani, sunt dispărute de o zi

Au trecut aproape 24 de ore de când Rebeca şi Melisa, două fetiţe de 4 şi 5 ani din oraşul Târnăveni, au dispărut fără urmă. Autorităţile au declanşat o operaţiune masivă de căutare dar până acum au fost găsite doar jucăriile lor. Poliţişti au trimis mesaje cu semnalmentele copilelor şi fac apel pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea fetelor. 

de Sorin Tanţoş

la 30.03.2026 , 14:12

Rebeca şi Melisa, fetițele de 4 şi 5 ani, au dispărut ieri după-amiază. Ultima dată au fost văzute în timp ce se jucau la doar câțiva metri de casă, într-un cartier de la marginea orașului Târnăveni.

"Nu erau să plece, erau copii îngrijiţi....", spun localnicii. 

După ce familia a dat alarma, sute de oameni, forţe de ordine şi voluntari, au început o operațiune dramatică de căutare, cu drone cu termoviziune şi câini de urmă.

Articolul continuă după reclamă

"La ora 17 m-a sunat cuscra să vin că a dispărut Rebeca. Vă daţi seama că sunt bunică, am venit de îndată. Am căutat-o peste dealuri până acum. Unde să o mai caut?", spune bunica uneia dintre fete.

"Toată comunitatea noastră este distrusă. Copilele nu aveau unde să dispară pentru că au fost căutate şi cu drone şi cu poliţişti"

"Am fost pe toate dealurile, am căutat peste 100 de persoane şi nimic. Tot trebuia să dăm dacă erau muşcate de câini de un papuc de ceva. Tot trebuia să dăm, dar nimic n-am găsit. Dacă nu le-ar fi luat careva..."

"Am făcut ce am putut şi noi, copilele nu sunt nicăieri. Probabil le-a luat cineva că nu se putea să le muşte un câine sau să le tragă. Era ceva, se vedea, un papuc, o haină...", spun localnicii. 

Localnicii cred în ipoteza unei răpiri. Autorităţile au trimis şi mesaje RO-ALERT cu semnalmentele fetiţelor.

"Nu puteau să meargă la 3-4 ani atât de departe. Am auzit că au fost două microbuze aici sus, cine ştie? Poate le-a băgat înăuntru, le-a luat...", spune un bărbat.

"De asemenea se verifică camerele de supraveghere de la poliţia locală, peste 140 de camere din zonă. Sper că în scurt timp vom identifica toate maşinile care au intrat şi care au ieşit din zona respectivă", spune Sorin Megheşan, primar Târnăveni.

Oricine poate oferi informaţii despre cele două copile este rugat să sune imediat la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Sorin Tanţoş Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideraţi că datele voastre sunt în siguranţă într-un portofel digital?
Observator » Evenimente » Au fost găsite jucăriile fetiţelor Rebeca şi Melisa. Copilele, în vârstă de 4 şi 5 ani, sunt dispărute de o zi