Video Autorităţile se laudă că au rezolvat problema traficului infernal de pe DN1: au început lucrările la centura oraşului Comarnic. Când va fi gata
Greu de crezut, dar am putea scăpa relativ curand de coşmarul drumului pe DN1. Azi au început primele lucrări la centura oraşului Comarnic. Termenul de finalizare este un an si 9 luni, dar autotirtăţile promit că totul va fi gata mult mai repede, anul viitor pe vremea asta. Iar din primăvară, ar putea începe lucrările şi la centurile Buşteni şi Azuga. Deocamdată Autostrada Comarnic-Braşov e tot la faza de intenţie.
În lipsa unei autostrăzi, şoseaua ocolitoare a oraşului Comarnic, ne va scurta drumul cu câteva ore, dacă ne gândim la ambuteiajele care se fac în acea zonă în minivacanţe sau de sărbători. Aceasta va fi construită la vest de oraşul Comarnic şi va avea aproape 6 kilometri lungime şi două benzi de circulaţie. Costă 60 de milioane de euro, bani europeni. "O să ne ocupăm în primă instanţă de pregătirea terenului, de relocările utilităţilor şi de consolidări. Este o lucrare destul de complexă", a declarat Ştefan Ignat, inginer. Pe drumul care tranzitează oraşul Comarnic, şoferii ar urma să se facă doar 4 minute.
Când ar putea fi folosită centura
Centura ar putea folosită peste exact un an, spun cu optimism autorităţile locale. Şi asta deşi termenul de finalizare este 2025 şi încă mai sunt terenuri neexpropriate. Avântul oficialilor a fost tăiat de ministrul Transporturilor, prezent la prima zi de lucrări. "Noi începem şi, până la urmă, suprapunem tot felul de activităţi. Am speranţa ca la anul, pe vremea asta, să mergem pe centura oraşului", a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele CJ Prahova. "Am înţeles că durata de execuţie e ceva mai mare, domnul preşedinte, pe la 21 de luni", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Rută ocolitoare va fi şi la Bușteni-Azuga, alt punct nevralgic pe harta traficului de pe Valea Prahovei. În Buşteni, centura ar urma să aibă aproape 7 kilometri lungime, 2 pasaje şi patru sensuri giratorii. În timp ce la Azuga, drumul ocolitor se va întinde pe trei kilometri şi va avea 2 benzi de circulaţie. În total, costurile se ridică la 120 de milioane de euro. "Va fi finalizată licitaţia până la sfârşitul anului. Astfel, odată cu primăvara anului viitor, să se poată intra la lucrări efectiv", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
În ceea ce priveşte modernizarea Drumului Județean pe Valea Doftanei, alternativa la aglomerația de pe DN 1, lucrările încă bat pasul pe loc din cauza exproprierilor. Între timp, ministrul Transporturilor a anunţat că la începutul anului viitor va fi organizată licitaţia pentru construirea lotului Cristian – Codlea din A3.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰