Bacalaureat de REGE, la Peleş! Cum a luat examenul Carol al II-lea

Deşi nu a avut parte de şcolarizarea riguroasă de tip german, pregătirea pentru marele examen i-a fost făcută de profesori particulari

Principele Carol ajunge, în 1912, să susţină un bacalaureat nemaiîntâlnit până atunci în România. O comisie specială, formată din profesorii care-l pregătiseră înainte, a fost însărcinată de Carol I să-l verifice pentru acordarea certificatului de absolvire.

Profesori de seamă ai României, prezenţi la "curiosul examen"

În Arhiva Casei Regale s-au păstrat toate documentele acestui examen curios: lucrările scrise ale celui examinat şi procesul verbal privind desfăşurarea examenului. Preşedintele Comisiei era profesorul Constantin Litzica, de limba latină şi filosofie, director al Învăţământului secundar şi superior din Ministerul Învăţământului Public.

I se alătură profesorii: Gheorghe Adamescu (limba română); M. Blümel (limba germană); Marin Dumitrescu (istorie), E. Escauffier (limba franceză); Bogdan Ionescu (matematică); Gheorghe Murgoci (fizică şi chimie).

Castelul Peleş, cadrul perfect!

Examenul, pe care Carol I îl dorea „complet şi amănunţit”, conform procesului verbal, are loc pe 26-29 iunie 1912, la Castelul Peleş din Sinaia, unde Comisia s-a deplasat de la Bucureşti. Urmau a fi data probele de limba latină, matematică, fizico-naturale, limba franceză, o „dizertaţiune”, limba germană, probe orale şi „ex tempore” din filosofie şi istorie.

Au participat Carol I, care a prezidat, principele moştenitor Ferdinand şi soţia sa Maria, fraţii şi surorile celui examinat. Comisia propunea candidatului mai multe subiecte, dintre care acesta îşi alegea unul. La limba română a ales Principalele calităţi ale operei lui Caragiale; la filosofie şi istorie, din cele 20 subiecte, a luat Politica Rusiei în Orientul Europei până la 1774.

Notele obţinute: limba română – 9; matematici – 8,50; franceză – 9; ştiinţe fizico-naturale – 9; germană – 8,50; latină – 7; dizertaţia la istorie – 10; filosofie – 10. media generală – 8,81. Calificativul „Admis”.

Atmosfera, una demnă de feţe regale... "Lui Carol îi era frică de această probă".

Unul dintre profesori a lăsat o descriere completă a examenului inclusiv a atmosferei şi a reacţiilor celor prezenţi. Cea mai interesantă a fost ultima zi, 29 iunie 1912. Înainte de ora 9 dimineaţa, toţi profesorii s-au strâns în salonaşul de la parterul Castelului Peleş. A venit, apoi, Ferdinand însoţit de întreaga familie. Fratele şi surorile lui Carol se arătau nerăbdători: Nicolae, care avea 9 ani, întreba mereu „cum a ieşit prinţul Carol?”; Ileana, de 3 ani, „se juca de-a ascunselea cu Murgoci, ca de obicei”. Iar Maria, principesa moştenitoare, îşi aştepta calul, ca să facă o „preumblare”. Alegându-şi tema de istorie, Carol „se retrage în cămăruţa de lucru”; în două ore termină şi apoi revine pentru a expune tema.

„Prinţul era, ca şi profesorii, în frac. Pe când la profesori se observă o oarecare preocupare solemnă, prinţul era ca de obicei, bine dispus, deşi spusese de mai multe ori înainte că de această probă îi era teamă”. În acel moment a intrat şi regele Carol I. Va interveni des cu întrebări „Prinţul Carol a început dizertaţia să mai întâi rar şi apăsat, apoi din ce în ce mai curgător; la început câteva greşeli de acorduri, apoi obişnuit, cu dicţie clară. Cum şedea între draperii, între părţile salonului, era luminat din dreapta şi avea o poză solemnă, deşi ţinea mâna stângă în buzunar".

După terminarea tuturor probelor, concluzia a fost clară în presa vremii: „Viitorul ţării e mare când în depărtări se vede, pe Tron, un rege care, ca copil, a dat pildă virtuţii, a muncii, a talentului, a iubirei de tot ceea ce e românesc”, scriu cei de la Historia.ro.

Regele Carol I, nemulţumit de bacalaureatul prinţului Carol ÎI

Odată terminat "calvarul", acesta şi-a dat seama că bacalaureatul de Castel, cu profesori adânc plecaţi în faţa candidatului, nu reprezintă garanţia că prinţul Carol are cunoştinţe temeinice. Şi nici nu-l vede doritor de a urma cursurile vreunei universităţi. Era convins, însă, că el va fi odată regele românilor. Atunci nu se va putea impune prin calităţile sale intelectuale; nici prin sobrietatea şi punctualitatea celui dintâi rege. Singura calitate ce putea fi atinsă, în cazul prinţului, era aceea a popularităţii.

Ca urmare, bătrânul rege a încercat să-l impună simpatiei societăţii româneşti, lipindu-i numele la cel mai popular curent al momentului – naţionalismul.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰