Video Bărbat, filmat cum fură un căţel din rasa Bichon dintr-o curte. A fost ajutat de un taximetrist
Culmea jafului la Brăila, unde un individ, încă de negăsit, a venit cu taxiul și a intrat într-o locuință până în casă furând un cățel de rasă bichon. Nu a luat nimic altceva din casă, deși locuința fusese uitată descuiată de proprietarul care fugise până la o mătușă, la câteva sute de metri distanță.
Se bănuiește o complicitate între hoț și șoferul taxiului, care îl aduce și așteaptă să fure și câinele, deoarece inițial hoțul pare a greși adresa și urcă iar în taxi pentru indicații. Cățelul Pufi, în vârstă de 3 ani, era prietenul cel mai bun al fetiței proprietarului, o copilă de 6 ani. Omul a mers și la poliție și speră, de dragul fetei, să fie găsit hoțul. Nu își explică de ce a furat cineva doar câinele, dar îi e teamă să nu îl fi vândut.
Filmul jafului
Hoțul adus cu taxiul este surprins de camerele de supraveghere ale locuinței brăileanului inițial cum greșește adresa, iar mai apoi cum intră pe poarta lăsată din greșeală descuiată. Intră apoi în casă, pe holul unde era cățelul, și îl fură, nu însă înainte de a-l alerga, deoarece cățelul, un Bichon în vârstă de 3 ani pe nume Pufi, nu se lasă luat.
Proprietarul lui Pufi crede că hoțul a intrat la pont și că taximetristul sigur îi este complice. E clar, crede omul, că e cineva care știa unde ține cățelul și că uneori, când pleacă până la o mătușă la câteva sute de metri distanță, nu mai încuie ușile. Când s-a întors alături de fetiță de la mătușa cea mică, degeaba l-a căutat pe Pufi. Nu crede că e răzbunare, dar proprietarul nu exclude ca animalul să fi fost furat pentru a fi vândut.
Bărbatul a anunțat poliția și speră ca, pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere, hoțul să fie prins. Poate chiar acesta, care pare a fi și băut, o fi fost pus de cineva să fure, dar asta doar ancheta va stabili.
Și fetița, și proprietarul lui Pufi speră ca acesta să fie găsit cât mai repede și să se întoarcă acasă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰