Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bătaie cu pumni şi picioare între zece persoane, pe DN1, la Comarnic. O femeie cu copil în braţe a încercat să oprească încăierarea

Nervii şoferilor ating cote maxime în aglomeraţia de pe Valea Prahovei. O bătaie a avut loc în trafic, în localitatea Cormarnic, pe Drumul Naţional 1. Zece persoane s-au încăierat, printre acestea fiind şi femei.

de Redactia Observator

la 03.01.2022 , 17:55

Pumni şi picioare între mai mulţi participanţi la trafic, pe DN 1, în zona Comarnic. Imaginile surprinse de un alt conducător auto au fost date publicităţii de IPJ Prahova. Printre protagonişti se aflau şi două femei, iar o a treia poate fi văzută cum vine în mijlocul conflictului cu un copil în braţe pentru a-i convinge pe ceilalţi să se întoarcă în maşini. 

Polițiștii din Comarnic au fost alertați printr-un apel la 112 în jurul orei 10:00, de către un alt șofer. Deplasaţi la fața locului, polițiștii nu i-au mai găsit pe bătăuși, dar i-au identificat ulterior și oprit în trafic.

"Astăzi, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au fost sesizați prin apel 112  de către un participant la trafic, despre faptul că pe Drumul Național 1, pe raza localității Comarnic a izbucnit un coflict între mai mulți participanți la trafic. 

Vezi și

Deplasați la fața locului, polițiștii nu au mai găsit persoanele implicate, acestea continuându-și deplasarea, ulterior procedându-se la oprirea lor în trafic, fiind identificați cu ajutorul semnalmentelor oferite de ceilalți participanți la trafic", a anunţat IPJ Prahova.

Pe acelaşi subiect

De la ce a pornit conflictul pe DN1

Din primele verificări a rezultat faptul că evenimentul s-a produs în urma unei neînțelegeri privind acordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept. 

"Persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție unde a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. 

Totodată a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 61/1991, pentru provocare și participare efectivă la scandal în locuri sau localuri publice, față de cei trei conducători auto cu vârstele de 26, 28 respectiv 42 de ani, cât și față de un  pasager în vârstă de 28 de ani", a mai declarat Maria Rădulescu, de la IPJ Prahova.

Cum să eviţi conflictele în trafic

Polițiștii prahoveni au făcut şi mai multe recomandări pentru a evita conflictele în trafic. 

"În condițiile unui trafic aglomerat, păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile.

Timpul este prețios pentru toată lumea! Țineți cont că o atitudine imprudentă în trafic poate duce la implicarea în evenimente rutiere. Orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.

Polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsuri ferme", mai spune IPJ Prahova.

Aglomeraţie şi la Rânca; Bătaie la Poiana Ţapului

Şi ieri, drumul până la Rânca a fost complet blocat de turiştii care au ales să înceapă anul cu o vacanţă. Coada de maşini s-a întins pe kilometri întregi: iar cei 18 kilometri între Novaci şi Rânca s-au făcut şi în două ore. 

Mulţi au petrecut mai multe ore în ambuteiaj decât în staţiune. 

Drumul Nervilor a fost şi pe Valea Prahovei. Şi pe un sens şi pe celălalt. Atât de rău a fost, că la Poiana Ţapului mai mulţi şoferi s-au luat la bătaie. Conflictul ar fi izbucnit după ce unul dintre ai ar fi forţat intrarea pe DN1 de pe un drum lateral.  Răbdarea tuturor a fost pusă la grea încercare. 

Nici de data aceasta turiştii nu au mers pe rutele ocolitoare recomandate de poliţişti. Au preferat să stea în maşini. Între Nistoreşti şi Comarnic şi Predeal-Buşteni a fost cel mai rău. 

Pentru cei care s-au întors din vacanţă, aglomeraţia şi drumul spre casă au fost un chin. 

Cei care s-au întors de la Bran sau Râşnov mai mult au stat decât au mers. Atât de încet s-a circulat, că unii turiştii s-au dat jos din maşini şi s-au plimbat pe lângă ele. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bătaie cu pumni şi picioare între zece persoane, pe DN1, la Comarnic. O femeie cu copil în braţe a încercat să oprească încăierarea