Tragedie într-o familie din Satu Mare. Un bebeluș de 3 luni a murit după ce s-ar fi înecat cu lapte
Tragedie într-o familie din Satu Mare, după ce un bebeluș de numai 3 luni s-a înecat cu lapte și a murit. Medicii chemați în ajutor nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
- Bebelușul de 3 luni a murit după ce s-ar fi înecat cu lapte.
- Echipele de intervenţie au încercat să salveze copilul, dar nu au avut succes.
Astăzi, la ora 10:50, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitați să intervină în cazul unui bebeluș de 3 luni, în municipiul Satu Mare".
Micuțul se înecase cu lapte, iar familia a sunat după ajutor la 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj cu o ambulanță SMURD TIM (terapie intensiva mobila), care au început imediat manevrele de resuscitare.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către salvatori, corpul copilului nu a mai reacționat, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator în Maramureș, Simona Vasiac -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰