Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluş din Ploieşti, mort la câteva ore după ce a fost dus cu febră la spital

Drama în familia unei femei din Ploieşti care urma să adopte un bebeluş. Copilul de şase luni a murit la numai câteva ore după ce a fost adus cu febră la Spitalul de Pediatrie.

de Alin Tarnovschi

la 05.04.2019 , 12:27

Bebeluş din Ploieşti, mort la câteva ore după ce a fost dus cu febră la spital Bebeluş din Ploieşti, mort la câteva ore după ce a fost dus cu febră la spital - Profimedia Images

Drama în familia unei femei din Ploieşti care urma să adopte un bebeluş. Copilul de şase luni a murit la numai câteva ore după ce a fost adus cu febră la Spitalul de Pediatrie.

Povestea bebeluşului este una tristă, având în vedere că mama lui suferă o boală cruntă, iar o femeie care are grijă de mamă, l-a luat în grijă şi pe micuţ.

Mai mult, femeia a demarat inclusiv procedurile de adoptare.

Articolul continuă după reclamă

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 05.00, femeia a descoperit că bebeluşul avea febră şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Pe acelaşi subiect

Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, acolo unde a fost internat de urgenţă.

După câteva ore, femeia a fost lăsată să vadă bebeluşul care, între timp, a intrat în comă.

Femeia a povestit pentru ziarulincomod.ro că micuţul avea mâinile şi picioarele vinete, iar când a întrebat de ce se află în această stare, medicii i-au răspuns că i-au cedat rinichii şi că are corpul plin de infecţie.

În scurt timp, toate organele bebeluşului au cedat pe rând, iar într-un final inima i s-a oprit.

Medicii nu au mai putut să îl resusciteze, astfel că bebeluşul de şase luni a murit.

"A intrat în comă în spital, au zis că a avut un microb. Au spus că i s-a urcat microbul la cap, a făcut stop cardio respirator. Am cerut salvare să-l ducă la București și mi-au spus că nu se poate, că nu au transport. Ei spun că a făcut meningită, septicemie. Azi merge la IML pentru a vedea exact cauza decesului", a explicat femeia care urma să îl adopte pe copil

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Bebeluş din Ploieşti, mort la câteva ore după ce a fost dus cu febră la spital