Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Biserici pline pentru Prohodul Domnului. Credincioșii din Borșa au participat la slujbă lângă lăcașul care a ars de Florii

În Săptămâna Mare fiecare zi are o semnificaţie specială. Iar Vinerea Mare vine cu o slujbă plină de simboluri. Aseară, în bisericile din toată ţara a avut loc Denia Prohodului Domnului sau Slujba de înmormântare a Mântuitorului. Credincioşii au cântat laolaltă cu preoţii şi apoi au respectat tradiţia înconjurării de trei ori a lăcaşului de cult. 

de Redactia Observator

la 15.04.2023 , 09:20

Pe o ploaie mocănească, oamenii din localitatea Ungureni din judeţul Maramureş au mers aseară la biserică pentru a participa la prohodul Domnului. S-au îmbrăcat în negru, în semn de doliu, pentru că este ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce. 

Martin Matei Gheorghe, preot paroh Ungureni: "După tradiţia bisericească are loc prohodul Domnului. Sunt rugăciuni specifice sărbătorii de paşti când creştinii se adună la biserică. După ce se cântă prohodul în biserică, se înconjoară biserica şi se face rânduiala referitoare zilei de astăzi a vineri mari."

În timp ce înconjoară biserica, patru tineri ţin în mâini epitaful, respectiv pânza pe care este reprodusă icoana punerii în mormânt a lui Iisus Hristos, urmaţi de preot şi de restul credincioşilor. 

Vezi și

Alex Prunean, reporter Observator: "Conform tradiţiei creştine, credincioşii trec pe sub epitaf care reprezinta mormantul mantuitorului. Se închină şi lasă flori, pe care mai apoi le duc acasă şi le pun la loc de cinste, de obicei deasupra icoanelor."

Pe acelaşi subiect

Credincioșii din Borșa vin la slujbele din Săptămâna Mare lângă biserica arsă de Florii

Tot în Maramureş, dar la Borşa, oamenii au demonstrat că Dumnezeu este în suflet, nu într-o clădire. Biserica de lemn de aici a fost distrusă într-un incendiu chiar în ziua de Florii, în urmă cu o săptămână. Nenorocirea ar fi pornit tocmai de la o lumânare aprinsă. Chiar şi aşa, credincioşii tot aici au venit să se roage. Slujba a fost oficiată pe fundaţia bisericii arse.

"La noi credinţa încă a rămas credinţă şi chiar dacă se va întâmpla orice, noi vom veni şi prin ploaie şi prin toate ."

Slujba de înviere va fi oficiată tot pe vatra bisericii arse. Construirea unui lăcaş de cult nou va începe în această primăvară.     

În comuna Bozovici, din judeţul Caraș-Severin, la slujba de prohod, tinerii se îmbracă în haine populare şi ţin în mână halebarde sau lăncii. 

"Noi încercăm să ducem mai departe o tradiţie strămoşească foarte veche. Este o gardă care asigură paza mormântului pe durata sărbătorilor pascale."

Tinerii simbolizează garda romană pusă de pază la mormântul Mântuitorului ca trupul lui Iisus să nu fie furat de apostoli. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Biserici pline pentru Prohodul Domnului. Credincioșii din Borșa au participat la slujbă lângă lăcașul care a ars de Florii