Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bomba cu ceas din cartierele din Bucureşti. Cât de mare este pericolul în zonele în care amplasarea staţiilor de alimentare GPL nu respectă distanţa legală

Explozia din Crevedia. Suflul exploziilor de la Crevedia a ajuns şi la autorităţile de control care au ieşit la vânătoare în toată ţara. Jumătate dintre stațiile de alimentare GPL din Bucureşti, de exemplu, ar avea nereguli. Multe sunt prea aproape de case şi blocuri, iar altele sunt second hand, cumpărate din afară. Între timp, mulţi patroni îşi văd liniştiţi de profit: continuă să încarce butelii la astfel de staţii, deşi nu e permis.

de Bogdan Dinu

la 28.08.2023 , 21:08

După nenorocire, a început vânătoarea ilegalităţilor de la staţiile de alimentare cu GPL. Nereguile duc automat la închidere. 

Reporter-proprietar stație GPL: La stațiile astea e vreun pericol?

- Pericol există la orice. Și dacă trec strada există pericol. 

Vezi și

Bomba cu ceas din cartierele din Bucureşti

Pe acelaşi subiect

Ion Țincu, Poliția Locală Sector 5: Platforma nu este specifică unei astfel de stații.Funcționarea lor, dacă acele tancuri sunt sau nu securizate, dacă cisternele care vin la descărcarea și încărcarea acelor butelii mari au acea protecție care e obligatoriu prevăzută.

Explozia de la Crevedia a sos la iveală o realitate în care dezastrul s-ar putea repeta oricând. Inclusiv în cartierele de locuințe, printre blocuri şi case, acolo unde se află multe stații GPL.

Dan Trifu, lider asociație: În momentul când tu vii cu tot felul de instalații artizanale sau când nu respecți standardele de descărcare, de încărcare a buteliilor respective, normal că trebuie să îți sistez activitatea.

Bogdan Dinu, reporter Observator: Legea prevede ca rezervoarele cu gaz să fie amplasate la o distanță de cel puțin 40 de metri de blocuri și 20 de metri de case. În cazul sălilor polivalente, circurilor sau târgurilor, adică locuri în care se adună foarte multe persoane, legea prevede ca distanța minimă să fie de 60 de metri.

Pentru școli și spitale, distanța rămâne de 40 de metri. Iar față de supermarketuri și locuri de joacă, rezervoarele trebuie poziționate la cel puțin 60 de metri distanță. 

Doar că, de multe ori, cifrele sunt respectate doar pe hârtie. Ultimul raport al pompierilor din București-Ilfov arată că mai bine de jumătate din cele aproape 400 de stații de încărcare cu gaz din București prezintă un risc semnificativ.

Reporter-Dan Trifu, lider asociație: În cazul unei explozii există pericolul ca explozia, suflul exploziei să ajungă la blocul din apropiere?

- Asta cu certitudine! 

În plus, multe staţii sunt cumpărate second hand din ţări în care, teoretic, legile sunt mai permisive. 

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: Sunt în municipiul București mai multe astfel de stații care necesită o atenție sporită prin prisma apropierii față de zonele rezidențiale.

În Ploiești, inspectorii primăriei au verificat o stație GPL aflată la 30 de metri de un restaurant cu specific turcesc. Şi la Caracal, acolo unde familia patronilor din Crevedia deţine mai bine de jumătate dintre staţii, vor urma controale.

ISU: În municipiul Caracal funcţionează două depozite pentru stocare GPL, acestea au fost verificate în luna iunie a acestui an fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale în cuantum de 3.000 de lei.

Și în timp ce autoritățile îi amendează pe patronii de stații clandestine, cei care au toate actele în regulă aleg să facă alte ilegalități.

Reporter-angajat: Bună ziua! Oare mă ajutaţi şi pe mine cu o butelie de încărcat? 

- Păi da, dom/ne, da nu ştiu, nu vezi ce scandal e acuma cu buteliile?

- Nu mă ajutaţi? 

- Întoarce tu maşina invers, să fie cu spatele încoace.

Ochii sunt închişi în faţa pericolului pentru 50 de lei. Amenzile pentru umplerea buteliilor de aragaz direct de la stațiile GPL depășesc în unele cazuri 10 mii de euro.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Evenimente » Bomba cu ceas din cartierele din Bucureşti. Cât de mare este pericolul în zonele în care amplasarea staţiilor de alimentare GPL nu respectă distanţa legală