Video Căluşarii, primii vestitori ai sărbătorilor de iarnă: "E un dans care mă încarcă, din punct de vedere sufletesc"
Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, iar cetele de urători deja au ieşit la colindat pe uliţele satelor. La Orăştie, în judeţul Hundeoara, căluşarii sunt primii care au ieşit pe străzi şi îi încântă pe locuitori cu dansurile lor specifice. E o tradiţie din străbuni, pe care feciorii din zonă o păstrează şi astăzi cu sfinţenie.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Silviu Prigoană a murit la 60 de ani. Primele ipoteze după decesul fulgerător la o pensiune din Bran
Flăcăii din Orăştie sunt primii care îmbrăca straiele tradiţionale şi ies pe străzi cu uratul. Festivalul Căluşarilor din Transilvania este şi anul acesta motiv de mândrie pentru oamenii din zonă. "Avem parte de câteva ore vreme bună, de foarte multă lume şi iată la Orăştie ne pregătim, împreună cu cetăţenii, cu aceste cete de căluşari, să intrăm în sărbatorile de iarna", a declarat Ovidiu Laurenţiu Bălan - primar Orăştie.
Dansul căluşarilor face parte, încă din anul 2005, din patrimoniul UNESCO
Festivalul Călușerul Transilvănean a ajuns deja la cea de-a 53-a editie şi a adunat, la fel ca în anii precedenţi, aici, în centrul Orăştiei, o mulţime de oameni care au venit să vadă cel mai frumos obicei din zona cetăţilor dacice. "Este un dans care pe mine mă înacarcă, din punct de vedere sufletesc, frumos, îl trăiesc, şi aş vrea ca acest dans să îl duc mai deprate cât pot eu", a declarat unul dintre căluşari.
Dansul căluşarilor face parte, încă din anul 2005, din patrimoniul UNESCO. Cetele de căluşari vor continua să joace la porţile tuturor celor din zonă până la sfârşitul anului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰