Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CAMERA ASCUNSĂ. Farmaciile se feresc să preia medicamentele expirate, iar oamenii aruncă pastilele pe unde apucă. Impactul pentru mediu este devastator

Imagini dezolante pe câmpurile de la marginea marilor oraşe. Oamenii abandonează gunoiul pe unde apucă. Mai grav este că pe lângă deşeuri menajere, plastice, sticle sau metal, se aruncă la întâmplare şi medicamente expirate, deşi ele ar trebui preluate de farmacii. Doar că asta nu funcţionează mereu.

de Cristina Oprea

la 21.02.2022 , 20:22

Malurile apelor aproape nu se mai văd sub tonele de deşeuri de toate felurile, aruncate în neştire. Din loc în loc, folii sau flacoane de medicamente. Greu de spus dacă au ajuns acolo goale sau substanţele s-au infiltrat deja în pământ. Asta deşi există reguli clare pentru a scăpa de medicamentele vechi. Doar că oamenii fie nu le ştiu, fie le ignoră.

Femeie: ”De regulă, le pun în coşul de gunoi şi le arunc, dacă sunt expirate”.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Ştiaţi că legea ne obligă să ducem înapoi la farmacii medicamentele expirate?”

Vezi și

Femeie: ”Sincer, nu”.

Pe acelaşi subiect

Bărbat: ”De obicei îl arunc, că nu am ce să fac cu el”.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Aţi încercat vreodată să le duceţi la farmacie înapoi?”

Bărbat: ”Nu. N-am ştiut”

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Două cutii şi trei flacoane de medicamente expirate am găsit printre cele de acasă. Ele nu trebuie aruncate la coşul de gunoi, ci lăsate la o farmacie care să se ocupe de eliminarea lor în condiţii de siguranţă. Haideţi să vedem cât de uşor este să respectăm această lege”.

Camera ascunsă: discuție reporter Observator-farmacist

Teoria e simplă. Legea obligă farmaciile să preia medicamentele expirate. În practică însă, e o adevărată aventură să faci asta. Iar fiecare farmacie are câte o scuză să nu preia pe loc pastilele. Prima ne amână pentru altă zi.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Putem aduce la dumneavoastră medicamente expirate?Farmacista: ”Reveniţi de mâine şi discutaţi cu farmacistul diriginte. Da, în principal, da”.

La o doua farmacie suntem trimişi să facem documente justificative. Iar la a treia, aflăm că nu se primesc orice fel de substanţe.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Putem să le aducem la dumneavoastră?”

Farmacistă: ”Trebuie să faceţi dumneavoastră acasă o listă cu ele. Lotul de pe ele, numele dumneavoastră, o copie după buletin, da?”

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Am înţeles”.

Farmacistă: ”Depinde ce anume. Să nu fie stupefiante”.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Nu, nu sunt stupefiante”

Un sfert din cursurile de apă din lume sunt poluate cu medicamente

Iar bătaia de joc şi dezinteresul îl fac pe client să aleagă cea mai simplă variantă. Lasă medicamentele la gunoi. Iar de acolo ajung peste tot și poluează. În ape şi pe maluri sunt găsite de reprezentanţii unui ONG care se ocupă lunar de acţiuni de ecologizare.

Dan Mirea, Reprezentant Ape fără plastic: ”Oamenii nu ştiu ce să facă cu medicamentele expirate. La fiecare acţiune găsim flacoane care cu siguranţă sunt flacoane de medicamente. Nu ai cum să le confunzi”.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Potrivit datelor oficiale, circa 1.500 de tone de medicamente ajung în fiecare an la gropile de gunoi. Impactul asupra mediului şi sănătăţii noastre este unul devastator”.

Prima investigaţie la nivel global ce vizează contaminarea medicamentoasă a mediului înconjurător arată că un sfert din cursurile de apă din lume sunt poluate cu medicamente până la niveluri toxice.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » CAMERA ASCUNSĂ. Farmaciile se feresc să preia medicamentele expirate, iar oamenii aruncă pastilele pe unde apucă. Impactul pentru mediu este devastator