Video În România se arde orice, de la vegetaţie, la gunoaie şi cauciuri. Respirăm aer toxic: cum reacţionează Garda de Mediu
Atenţie, fum! Ardem orice în toată ţara, de la vegetaţie, la gunoaie şi cauciucuri şi otrăvim aerul pe care-l respirăm. Săptămâna trecută, au fost peste 1.000 de arderi ilegale la care au ajuns pompierii. Iar aseară, la incendiul uriaş de deşeuri de la Bolintin Vale, chiar Garda de Mediu a sunat la 112. De săptămâna viitoare, la Observator, revine campania "După noi, gunoiul" cu noi episoade despre otrava care pluteşte în aer.
Bolintin Vale. Una dintre localităţile cu trecut negru de fum din arderile ilegale de deşeuri. Ieri au ars 10 hectare. Vegetaţie, cauciucuri folosite şi plastice. Garda de Mediu a anunţat pompierii. "Incendiul era pornit de la anvelope. Acolo este o zonă ocupată abuziv şi o zonă în care persoanele nu au niciun fel de documente. Tot spatele casei este umplut de aceste deşeuri", a declarat Mărioara Gătej, comisar general Garda de Mediu.
Toată lumea ştie cine se ocupă cu arderile neautorizate. De obicei, au la vedere afaceri legale: în acte sunt declaraţi colectori, oficial în jur de 20. "Marea majoritate a "mărfii" pe care o regăsim nu are niciun fel de documente. aici este marea problemă", mai spune Mărioara Gătej, comisar general Garda de Mediu. "Ieşea la fum, nu ştiai de unde vine. S-a sunat în repetate rânduri pentru că nu se mai putea trăi noaptea. Avea cantităţi mare pe care le aducea de la depozit, depozit de fier vechi. Ardea, se apuca de la 12 noaptea sau 11", spune un locuitor din Bolintin.
Doar în în ultima săptămână, pompierii au intervenit la peste 1.100 de incendii
"De obicei, ard în curte ca să îşi controleze marfa. În faţă dezmembrează, iar în spate se ard deşeurile. Asta e una dintre ele. În general aruncă pe câmp sau aruncă în râul Sabar deşeurile arse sau ce rezultă din arderi", a declarat Octavian Berceanu, fost şef al Gărzii de Mediu. La o zi după incendiul uriaş, în Bolintin Vale este linişte. Pe ici, pe colo mai iese fum. Otrava rămâne însă în aer. Toată ţara este acoperită de un nor toxic. Deşi este ilegală incendierea vegetaţiei şi mai ales a deşeurilor, doar în în ultima săptămână, pompierii au intervenit la peste 1.100 de incendii. A ars nu numai vegetaţia uscată, au ars şi gunoaie şi păduri, peste 6.400 de hectare.
Lângă Capitală, Primăria Bucureşti a mai găsit câteva zone unde sunt arse gunoaiele. Se văd şi urme de incendii şi aici sunt resturi arse. despre zona asta, primăria crede că influenţează aerul din Bucureşti din cauza arderilor care ar avea loc aici frecvent. Incendierea ilegală de deşeuri, la fel şi depozitarea înseamnă amenzi, doar că de cele mai multe ori autorul rămâne nedescoperit. În campania "După noi, gunoiul" v-am arătat dezastrul, iar de săptămâna viitoare revenim cu reportaje noi despre cum nu iese fum fără foc, iar aerul otrăvit ne distruge sănătatea încet şi sigur.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰