Video Capitala se transformă în fiecare vară într-un oraş de foc. Cum ar putea fi reduse temperaturile şi cu 5 grade

Capitala se transformă an de an în oraşul de foc al Europei, în lunile de vară. Bucureştenii suportă temperaturi şi de peste 40 de grade celsius în lipsa oazelor de verdeaţă din oraş. Specialiştii spun că soluţiile se pot implementa într-un singur sezon însă este nevoie de specialişti care să gândească spaţiul verde din Bucureşti strict după nevoile oraşului. În acest fel temperaturile pot scădea chiar şi cu cinci grade celsius.

de Andreea Milea

la 26.03.2026 , 20:33

Într-un scenariu ideal, Capitala ar trebui să fie protejată de caniculă şi poluare. Pentru asta ar fi nevoie de o centură verde care să înconjoare oraşul. În inima Capitalei, grădinile de pe acoperiş sau din balcon, plus spaţiul verde de pe arterele mari, sunt soluţii care au ajutat mari oraşe din Europa să lupte împotriva efectului de insulă de căldură urbană.

"Astfel de măsuri se pot implementa în doar cateva luni, spun specialiștii, astfel încât spațiile verzi special gândite să umbrească marile bulevarde ale Capitalei să poată să reducă temperatura resimțită pe timpul verii și cu 5 grade celsius", explică Andreea Milea, reporter Observator.

În lipsa lor, bucureştenii respiră vara, când sunt peste 40 de grade celsius la umbră, aer de foc.

Articolul continuă după reclamă

"Sunt mii de metri pătraţi de drumuri cu asfalt care de fapt ştim foarte bine ce efect de seră produc. Trebuie lucrat cu peisagişti. Dacă plantăm copaci asa cum face gospodarul nu o să obţinem nimic", explică Emil Ivănescu, preşedinte Ordinul Arhitecţilor Bucureşti.

În Franţa sau Olanda, asfaltul este întrepătruns cu zone cu verdeaţă iar spaţiul public este o grădină pentru locuitori.

"Noi în Olanda avem un concept care se numeşte grădinărit în stradă acolo unde oamenii îşi pot face grădinile lor, chiar dacă nu este terenul lor. Avem o regulă ca atunci când te uiţi afară trebuie să vezi minimum trei arbori", explică Simone Rots, director Institutul Internaţional pentru Oraşe Noi.

"Să comparăm Bucureştiul cu Parisul. Parisul are o schemă bine pusă la punct în ceea ce priveşte spaţiul verde şi este o schemă pe care Bucureştiul ar putea să o împrumute. Ar fi sănătos pentru Bucureşti să înveţe de la Paris", a explicat Joris Vermeiren, arhitect peisagist şi urbanist, departamentul de dezvoltare urbană primăria din Rotterdam.

Toate aceste lipsuri au dus la creşterea nivelului de poluare in București.

"Noi avem o frecvenţă din ce in ce mai mare a temperaturilor mai mari de 40 de grade. Până la finalul secolului vom avea încă o lună de vară în Bucureşti. Se va adăuga la cele trei luni tradiţionale", explică Sorin Cheval, cercetător Agenţia Naţională de Meteorologie.

Edilul Capitalei, Ciprian Ciucu, vrea să înceapă proiectele de regenerare urbană cu marile bulevarde din centrul oraşului.

"Am cerut să reconfigurăm bulevardul magheru care trebuie să fie mult mai verde, zone intregi, la sala palatului. Sunt miniproiecte sau proiecte separate dar coerente intre ele  si evident vor ajuta la a fi mai verde, mai putine emisii din partea masinilor, mai multă pietonalizare", a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Capitala a urcat pe locul 3 în Europa, după Istanbul şi Atena, la rata mortalităţii cauzate de temperaturile extreme.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă tentează să faceți stocuri cât produsele sunt la reducere?
Observator » Evenimente » Capitala se transformă în fiecare vară într-un oraş de foc. Cum ar putea fi reduse temperaturile şi cu 5 grade