Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Care a fost timpul de răspuns al autorităţilor în cazul exploziei din Rahova. Declaraţiile ministrului

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că primele echipaje au ajuns la blocul afectat din Sectorul 5 la ora 09:15, intervenția având loc în doar șapte minute, fiind ulterior completate de alte forțe de salvare, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.10.2025 , 15:33

Care a fost timpul de răspuns al autorităţilor în cazul exploziei din Rahova. Declaraţiile ministrului - Hepta

"În acest moment sunt trei persoane decedate, 13 victime transportate la spital și două victime care au refuzat transportul la unitățile medicale. Salvatorii prezenți la fața locului au asigurat atât evacuarea locatarilor din imobilul afectat, cât și din imobilele din vecinătate, inclusiv 700 de elevi și 40 de cadre didactice din cadrul Liceului Teoretic 'Dimitrie Bolintineanu'", informează un comunicat al MAI transmis, vineri, Agerpres.

Forțele de intervenție, mobilizate

La locul exploziei au fost prezente 300 de cadre ale ISUBIF, 125 de jandarmi și 72 de polițiști din cadrul DGPMB. De asemenea, două echipe canine din cadrul IGSU au intervenit pentru identificarea victimelor surprinse sub dărâmături.

Articolul continuă după reclamă

Activarea Planului Roșu de Intervenție

La nivelul Municipiului București a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la ora 09:18 a fost constituită Grupa Specială de Coordonare la nivelul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Detalii despre mijloacele de intervenție

"Intervenția a avut loc cu efective și mijloace considerabile. ISUBIF a acționat cu un dispozitiv format din 14 autospeciale de stingere, trei autospeciale pentru intervenții specifice, cinci echipaje de descarcerare, 36 echipaje SMURD și 14 echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cinci autospeciale pentru transport victime multiple, un punct de comandă mobil, un echipaj CBRN, un container multirisc pentru salvatori, un punct medical avansat, un dispozitiv de suport decizional mobil și un modul USISUM - Container Multirisc, precum și o dronă", arată sursa citată.

Evaluarea structurii și riscul de prăbușire

Inspectoratul de Stat în Construcții a realizat o evaluare de specialitate la fața locului, concluzionându-se că există risc de prăbușire.

Extinderea restricțiilor și recomandări pentru cetățeni

Pentru siguranța populației, circulația a fost restricționată pe Calea Rahovei, de la Petre Ispirescu până la ieșirea spre rondul "Alexandria", precum și pe strada Buzoieni, către Calea Rahovei.

Începând cu ora 10:00, restricțiile au fost extinse pe Calea Rahovei, între Șoseaua Progresului și Piața Rahovei. Cetățenii sunt rugați să evite zona, să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale și să urmeze cu strictețe indicațiile forțelor de ordine și ale echipajelor de intervenție.

Declarația ministrului Afacerilor Interne

"Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate și suntem alături de toate persoanele afectate. Le mulțumesc pompierilor, echipajelor medicale, polițiștilor și jandarmilor pentru intervenția promptă - primele forțe au ajuns la fața locului în șapte minute. Prioritățile rămân salvarea de vieți, securizarea zonei și informarea corectă a populației. Am dispus menținerea Planului Roșu până la stabilizarea situației și efectuarea tuturor verificărilor tehnice necesare", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, potrivit comunicatului.

Polițiștii din cadrul DGPMB, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București efectuează cercetări în cauză pentru stabilirea situației de fapt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Care a fost timpul de răspuns al autorităţilor în cazul exploziei din Rahova. Declaraţiile ministrului