Video Care este amenda dacă nu aprinzi luminile de ceaţă pe astfel de condiţii meteo
Ceaţa ne supără de ceva vreme, mai ales dimineaţa, dar ne pune şi în pericol în trafic. Mulţi şoferi "uită" să pornească luminile de ceaţă, esenţiale pe astfel de condiţii meteo. Ori, din contră, le lasă aprinse şi când nu este cazul. În ambele situaţii, vizibilitatea scade şi creşte în acelaşi timp riscul de accidente. Polițiștii dau amenzi pe bandă rulantă, în toată țara, dar șoferii sunt din ce în ce mai inventivi cu "scuzele". Printre cele mai folosite: graba sau rutina.
Nu de puține ori, luminile de ceață sunt ignorate complet de șoferi, indiferent dacă e zi sau noapte.
Adaptarea luminilor la condițiile de drum: e printre primele lecții care se învață la școala de șoferi și poate tot printre primele care se uită după obținerea permisului auto. Confirmarea? Vine zilnic, din trafic. Indiferent de motive, atunci când vizibilitatea scade, iar luminile lipsesc, toți cei din trafic sunt în pericol.
"Majoritatea sunt prinși în grijile cotidiene și nu acordă suficientă importanță traficului. Mergem pe pilot automat și la propriu și la figurat", spune un şofer.
Mulţi şoferi "uită" să pornească luminile de ceaţă
Regulile există și sunt clare, dar nu întotdeauna și proaspete în memoria șoferilor.
"Sunt absolut 3 situații în care trebuie să aprindem lampa de ceață. Atunci când este ceață densă, nu un simplu abur. În al doilea rând, când este ploaie torențială. Și în al treilea rând, pe timp de iarnă când ninge puternic, abundent, viscol. Nu folosim stopul de ceață atunci când suntem în coloană, bară la bară", spune Alex Filip, Instructor conducere defensivă.
"În situația în care este ceață și conducătorii de vehicule nu folosesc luminile de ceață, deși sunt obligați, și este important pentru vizibilitate, aceștia riscă o sancțiune cuprinsă între 6 sau 8 puncte amendă și 4 puncte de penalizare", spune Claudiu Costea, PDC Brigada Rutieră.
Există însă și cealaltă extremă: șoferii care lasă luminile de ceață aprinse chiar și atunci când nu e nevoie.
"Uneori se întâmplă să văd luminile de ceață fără să fie nevoie și acest lucru mi se pare că pune puțin în pericol participanții la trafic pentru că, fiind atât de puternice, atrag atenția mai mult", spune un şofer.
Doar în București s-au dat peste 500 de amenzi în 2025 pentru utilizarea "în exces" a luminilor de ceață.
"În situația în care conducătorii de vehicule folosesc luminile de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață, riscă o sancțiune cuprinsă între 4 sau 5 puncte de amendă și 3 puncte de penalizare. Un punct de amendă e 202,5 lei", spune Claudiu Costea, PDC Brigada Rutieră.
"Și aș vrea să reamintesc că în momentul în care ne urcăm la volan și ne punem în mișcare trebuie să ne asigurăm că absolut toate becurile mașinii funcționează", spune Alex Filip, Instructor conducere defensivă.
La nivel național, peste 50 de mii de șoferi au fost trași pe dreapta și au avut de dat explicații în fața polițiștilor pentru lumini, lipsa lor sau folosire incorectă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰