TOPUL celor mai NESIGURE oraşe din România!
Românii consideră că Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca sunt oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă din România, în timp ce Alexandria este considerat cel mai nesigur loc, arată un studiu realizat de portalul imobiliar asupra siguranţei vieţii.
Românii consideră că Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca sunt oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă din România, în timp ce Alexandria este considerat cel mai nesigur loc, arată un studiu realizat de portalul imobiliar asupra siguranţei vieţii.
Studiul, la care au participat 93.532 români, a fost efectuat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017.
Cercetarea privind siguranţa care se bazează pe evaluările acordate de români oraşelor şi cartierelor în care locuiesc a fost realizat în colaborare cu agenţia D&D Research şi face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfăşura pe tot parcursul anului 2017.
Printre criteriile de evaluare se numără costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale.
Conform cercetării, Oradea, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara sunt oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă, potrivit News.ro.
Capitala României se clasează abia pe poziţia a noua.
La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa.
La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranţă, fiind urmată de Crişana, Bucureşti şi Ilfov.
La polul opus, Maramureş şi Moldova au obţinut cel mai mic punctaj, fiind evaluate ca fiind cele mai nesigure regiuni din ţară.
“În general, s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 considerate cele mai nesigure. Mai mult, oraşele cu grad ridicat al siguranţei au şi un produs intern brut ridicat şi o rată a şomanului scăzută, de sub 4%”, se mai arată în studiu.
La nivelul Capitalei, peste 16.000 de bucureşteni au desemnat cartierele Aviaţiei, Tineretului şi Titan ca fiind cele mai sigure zone.
La distanţe mici se situează cartierele Băneasa, Baba Novac, Balta Albă şi Dristor.
Zonele în care bucureştenii se simt cel mai puţin în siguranţa sunt Ferentari, Bucur Obor, Baicului şi Rahova.
La mijlocul clasamentului sunt cartiere precum Crângaşi, Berceni, Apărătorii Patriei sau Lacul Tei.
În Oradea, Calea Aradului, Nufărul şi Centru Civic sunt cele mai sigure zone.
În Braşov, Racadău, Centrul Civic şi Astra sunt cartierele clasate pe primele trei locuri. Locuitorii oraşului au mai inclus în acelaşi clasament şi zonele Tractorul, Florilor şi Calea Bucureşti.
Cartierele Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor sunt în fruntea clasamentului pentru oraşul Cluj-Napoca, iar Iris, Calea Turzii şi Baciu sunt următoarele zone din top.
Pentru sibieni, cartierele cele mai sigure sunt Ştrand, Calea Dumbrăvii şi Central, iar timişorenii nominalizează cartierele Soarelui, Lipovei şi Girocului pe primele trei locuri din clasament.
Cug, Copou şi Tătăraş sunt alegerile ieşenilor, iar zonele Nicola şi Alexandru cel Bun intră şi ele în top 10.
Cartierele cele mai sigure din Constanţa au fost desemnate Poarta 6, Tomis Nord, Inel II, clasamentul siguranţei încheindu-se cu Brătianu, Coiciu şi Abator.
La nivel naţional, cele mai sigure cartiere/zone sunt Grigorescu (Cluj-Napoca), oraşul Otopeni (Ilfov), Aviaţiei (Bucureşti), Gheorgheni (Cluj-Napoca) şi Racadău (Braşov).
Cele mai nesigure cartiere sunt: Iţcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacău), Calea Caransebeşului (Reşita) şi Bora (Slobozia).
Storia.ro este un site de anunţuri dedicat exclusiv sectorului imobiliar, lansat de Olx şi are peste 80.000 de anunţuri la aproape şase luni de la lansare. Olx.ro este cea mai mare platformă de anunţuri de pe piaţa locală şi este deţinută de grupul sud-african Naspers.
Cel mai important site de anunţuri imobiliare din prezent este Imobiliare.ro, controlat de grupul media elveţian Ringier, care a cumpărat 87% din platformă în luna martie a anului trecut.
sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰