Cârnații și șunca, ”bonusul” pentru turiștii care ajung în Mărginimea Sibiului
Turiştii care ajung în această perioadă în Mărginimea Sibiului pleacă acasă cu slănină dată prin boia, cârnaţi afumaţi în lemn de cireş, lebăr şi caltaboş. Tot ce pregătesc localnicii pentru masa lor împart şi cu musafirii.
Turiştii care ajung în această perioadă în Mărginimea Sibiului pleacă acasă cu slănină dată prin boia, cârnaţi afumaţi în lemn de cireş, lebăr şi caltaboş. Tot ce pregătesc localnicii pentru masa lor împart şi cu musafirii. Gazdele stau zi şi noapte pe lângă afumători, ca să potrivească jarul. Iar la final, oaspeţii să plece cu un suvenir gustos în bagaje.
Delicatesele de Crăciun sunt ţinute într-o cameră răcoroasă. Pentru aceste sărbători, familia Dragomir din Mărginimea Sibiului a pregătit cârnaţi afumaţi, slănină tăvălită prin boia, ceafă şi muşchiuleţ de porc. Anul acesta, produsele tradiţionale, delicioase, dar bogate în grăsimi, au concurenţă.
De porc sau de oaie, cârnaţii sunt pregătiţi tradiţional, cu sare, piper, usturoi, puţină boia şi puţin zahăr. Carnea este tăiată "din topor" şi frământată cu mâna.
Cârnaţii stau o zi la uscat, apoi sunt lăsaţi să se odihnească alte două în afumătoare, cu rumeguş de cireş, vişin sau fag.
Reţetele clasice au fost "reinterpretate". În lebăr au pus nucşoară, iar în caltaboş- enibahar şi puţin zahăr.
În apropierea sărbătorilor, comenzile au crescut de 4 ori. Clienţii au de ales între două platouri- cel cu produse din porcul autohton şi cel cu preparate din carne de Mangaliţa.
Turiştii care ajung în această zonă, de Crăciun sau Revelion, iau şi mâncare la pachet. Cârnaţii afumaţi se vând cu 25 de lei kilogramul, iar dacă sunt din porc Mangaliţa cu 35 de lei. Slănina, lebărul sau toba costă 25 de lei kilogramul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰