Video Cât costă un buchet de 8 martie. Lalelele și zambilele au invadat trotuarele, dar oamenii sunt atenţi la buget
Ziua femeii se sărbătoreşte un weekend întreg în acest an. Câmpuri întregi de flori s-au mutat pe trotuarele din marile oraşe. Cele mai căutate sunt zambilele şi lalelele. Sunt flori de sezon, dar au şi cele mai accesibile preţuri.
"Mergem pe variantele cu lalele, zambiluțe, de exemplu acest buchețel frumos", spune o florăreasă.
Cele mai căutate rămân zambilele și lalelele. Poate și datorită prețului scăzut. 15 lei zambila și 10 lei firul de lalea, dar știți cum se spune - cu o floare nu se face primăvară, totuși cu un buchet s-ar putea. Domnii mai generoși scot din buzunar aproape 200 de lei pentru un astfel de aranjament cu flori de primăvară. Avem aici mai multe zambile, frezii, dar și lalele. Odată adus în casă, pur și simplu miroase a primăvară.
Cuceriţi de culoare şi miros, oamenii tot se uită atent la preţ.
Bugetul, mai strâns pentru unii români
Reporter: Există buget anul acesta sau nu contează?
Studentă: Fiind studentă există buget și e foarte strâns.
"Anul ăsta fiind bugetul puțin mai strâns cred că numai flori, dar sigur ieșim pe undeva să mâncăm ceva, să ne relaxăm", a transmis un bărbat.
"Anul acesta se pare că nu prea sunt vânzările mari, dar sperăm ca mâine să rămânem fără flori", a declarat Carmen Maria Stoica, florist.
Alții nu se mai uită la bani si dau din tot sufletul.
"Pentru bunica și mătușa. Două buchete de trandafiri. Nu contează (n.r. banii), pentru părinți nu contează", a precizat o persoană.
Lalelele și zambilele, vedetele începutului de primăvară
Și trotuarele sunt pline de flori.
"Freziile sunt la 30-35-20, trandafirii sunt la 15, avem ghivece de lalele. Zambilă avem la ghiveci doar, la 15 lei, laleaua la 20", a adăugat o altă florăreasă.
"Pentru soție, noră și fată, 20 de lei. E normal, nu e prea scump, nici prea ieftin, e un preț convenabil", a adăugat un alt cumpărător.
Vânzările de flori în România sunt estimate la peste 40 de milioane de euro în perioada 1-8 martie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰