Video Cât plătesc turiștii pentru o doză de adrenalină în Bucovina: "Simţi efectiv că zbori"
Soare, aer curat şi un strop de curaj. Cam asta e reţeta unui weekend reuşit în Bucovina. La Gura Humorului, turiştii lasă în urmă agitaţia oraşului şi aleg experienţe care îmbină perfect adrenalina cu relaxarea. Atracţia principală este o coborâre spectaculoasă de peste doi kilometri, pe cea mai lungă tiroliană din ţară.
Pentru cei în căutare de adrenalină, experienţa începe la înălţime. După urcarea spre punctul de lansare, curajul este pus la încercare, iar odată făcut pasul, totul se transformă într-o cursă deasupra unui peisaj care îţi taie răsuflarea.
Fie că alegi varianta clasică sau poziţia Superman, prin care parcurgi traseul în doar câteva minute, senzaţiile rămân mult timp şi după coborâre.
"A fost superb! Simţi efectiv că zbori, iar emoţiile sunt pe măsură". "O experienţă unică, ceva care nu cred că o să uit prea curând", au afirmat oamenii.
"Viteză de 100 km sau peste 100 km, în funcţie şi de greutatea participantului. Preţurile încep de la 110 la 160 de lei. Avem şi pachete pentru cupluri care se pot negocia", a declarat Silviu Mihai, administrator al tirolienei.
Alternativa relaxantă: leagănul panoramic de pe deal
Pentru cei care preferă un ritm mai liniştit, alternativa este la doar câteva minute distanţă. Pe un deal din apropiere, leagănul devenit celebru pe reţelele sociale oferă o perspectivă spectaculoasă a împrejurimilor. Pe lângă relaxare şi starea de bine pe care ţi le oferă natura, priveliştea din jur reprezintă cadrul perfect pentru cele mai frumoase fotografii.
"Leagănul are o înălţime de 11 metri. De aici se poate vedea oraşul precum şi pârtia, Arinişul. Pentru adulţi costă 20 de lei şi pentru copii, 10 lei", a afirmat Adelina Budeanu, administrator.
"Bucovina e frumoasă şi are foarte multe locuri ca acesta", a spus un domn.
Gura Humorului rămâne unul dintre cele mai căutate puncte de atracţie din zonă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
