Video Festivalul ouălor încondeiate, în Bucovina: "În fiecare an învăţăm nepoţii. Să vadă tradiţia"
La Poiana Micului, pregătirile pentru Paștele Catolic au început cu un festival plin de culoare și tradiții. Aproape 150 de polonezi din Bucovina s-au adunat să încondeieze ouă, așa cum au învățat în copilărie. Au folosit ceară, frunze și ciorapi, alături de vopsea, iar rezultatele au fost de poveste.
Îmbrăcate în costume populare, gospodinele şi-au luat condeiul și au început să deseneze ouă folosind tehnicile păstrate de generaţii întregi. "În fiecare an învăţăm nepoţii. Să vadă tradiţia, cum am trăit noi din copilărie. Să tot ţinem tradiţia mai departe", a declarat Vilhemina Drozdec, gospodină. Cu atenţie la detalii şi multă răbdare, modelele cu ceară au prins imediat contur.
Tradiția este dusă mai departe și de cei mici
Nu a fost singurul pas în reţeta încondeierii ouălelor. "În tradiţia poloneză, ouăle se încondeiază cu chestia asta care se cheamă giubasec în poloneză. Se pune ceară aici şi se scriu diferite forme mai mult florale pentru că este primăvara", a declarat Edviga Alexandrovici, gospodină din Pleșa.
Tradiția este dusă mai departe și de cei mici, care învață cu răbdare cum se desenează modelele pe ouă. Aproape 150 de persoane din mai multe localități ale județului Suceava s-au întâlnit în localitatea Poiana Micului, la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Încondeierii Ouălor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
