Video Catedrala Națională se închide din nou, după Sf. Ion, dar a cucerit turiștii străini: "Este unică"
Catedrala Naţională se închide din nou mâine. În spatele porţilor închise, vor continua lucrările la cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Data redeschiderii nu a fost stabilită. Sute de oameni au vizitat, însă, astăzi, catedrala, de Sfântul Ion.
După ce a fost deschisă două săptămâni de Crăciun şi Revelion, Catedrala Naţională se va închide mâine la ora 17. Astăzi a fost plină de creştini care s-au rugat şi de turişti din străinătate, atraşi de faima lăcaşului de cult.
"O bijuterie! Nu am găsit niciun cusur. Cu siguranţă avem şi noi cu ce ne mândri", a spus un vizitator.
"Sunt din China şi studiez în Italia. Am auzit că e cea mai înaltă biserică şi este impresionantă, nu e ca în mănăstirile vechi, întunecate, aici totul este luminos, din punct de vedere arhitectural este unică", a afirmat un turist chinez.
După sfinţire, 315.000 de oameni au trecut prin Altar. Vizitele trebuie întrerupte, însă, acum.
"Catedrala va fi închisă pentru continuarea lucrărilor la interior, la instalaţiile de încălzire, instalaţiile electrice, la pictura de mozaic din pronaos", a transmis Adrian Agachi, purtător de cuvânt Patriarhia Română.
Lucrările cu care vor începe acum artiştii sunt cele de aici, din pronaos. Meşele de pe pereţi vor fi date jos şi aici vor fi instalate portretele din mozaic ale arhanghelilor Mihai şi Gavril, care sunt deja pregătite în ateliere. Urmează scene importante cu naşterea şi adormirea Maicii Domnului.
În interior mai sunt de acoperit 8.000 de metri pătraţi cu mozaic, tehnică aleasă pentru că rezistă cel mai bine la umezeală şi este uşor de restaurat. La exterior, ultima provocare majoră a fost instalarea crucii de 7 tone şi 7 metri înălţime pe turla principală. Muncitorii au avut nevoie de utilaje speciale şi o macara cu şenile.
Mai este de realizat aproape 30 la sută din întregul proiect. Aşa că în acest an chiar dacă la marile sărbători Catedrala va fi redeschisă publicului, artiştii vor lucra continuu. Speranţa este să termine până la finalul anului.
Edificiul înalt de 127 de metri, care poate primi peste 20.000 de oameni, va fi redeschis la primăvară pentru slujbele care vor celebra Învierea şi Înălţarea Domnului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰