Antena Meniu Search
x
LIVE

Video Ce este certificatul verde? Documentul pentru turişti ar intra în vigoare la 1 iulie, după o perioadă de teste

Undă verde la călătorii pentru vaccinaţi. Certificatul verde, un fel de paşaport de vaccinare, va intra în vigoare la 1 iulie. Negocierile urmează să înceapă în mai, iar în iunie va fi o perioadă de probă. Reprezentanţii din turism sunt, însă, sceptici în ceea ce priveşte termenul de implementare a documentului, dar şi cum se vor alinia, practic şi unitar, statele Uniunii Europene. 

De Redactia Observator la 20.04.2021, 21:10
Vezi și
  • Certificatul verde are valabilitate un an

E oficial. Călătoriile vor fi reluate în această vară, odată cu lansarea certificatului verde. 

Rovana Plumb, deputat Parlamentul EuropeanAcest document va fi pus în funcţiune la 1 iulie având în vedere că se preconizează ca la 1 iunie anul acesta să se intre pe un proiect pilot.

Adina Vălean, comisar europeanNe dorim să putem folosi certificatele în sezonul estival.

Certificatul permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ să călătorească mai ușor în țările membre UE.

Rovana Plumb, deputat Parlamentul EuropeanAm solicitiat să ia în calcul şi testele antigen făcute cu 24 de ore înainte de călătorie.

Totuşi, certificatul verde nu este o garanţie pentru călătorii în orice stat al Uniunii Europene, după bunul plac.

Adina Valean, comisar european: Certificatul verde nu e o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie.

Marian Jean Marinescu, deputat Parlamentul European: Statele membre pot în continuare să introducă restricţii, deci nu este sigur 100% că atunci când ai un asemenea certificat poţi pleca oriunde.

Ce spun reprezentanţii din turism despre certificatul verde

Totuşi, perspectiva unui paşaport verde ar fi gura de aer aşteptată de toată lumea.

Anca Apahidean, reprezentant IATA: Noi vedem reluarea călatoriilor cu avionul depinzând maxim de rapiditatea cu care UE va operaţionaliza aceste certificate.

Reprezentanţii din turism, însă, sunt sceptici. 

Alin Burcea, vicepreşedinte ANAT: 27 de ţări europene au 27 de reguli. Atâta timp cât regulile astea nu se vor unifica nu sunt extrem de optimist că acest certificat verde va rezolva esenţa. Trebuie să se comunice la nivel guvernamental, de la nivelul premierului, care oricum domnia sa nu prea a înţeles, ce face acest certificat.

La nivel de declaraţii, România este pregătită să implementeze certificatul verde mai devreme de 1 iulie. 

Paul Ene, secretar de stat: Acea data de 1 iulie este destul de târzie şi am fi vrut să se mişte mult mai repede.

Certificatul verde are valabilitate un an.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Evenimente » Ce este certificatul verde? Documentul pentru turişti ar intra în vigoare la 1 iulie, după o perioadă de teste