Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, arestați 30 de zile pentru tentativă de omor (Video)

Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, dar și un văr al acestora, au arestați preventiv pentru 30 de zile.

de Veronica Micu

la 13.08.2020 , 13:44

Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, arestați 30 de zile pentru tentativă de omor Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, arestați 30 de zile pentru tentativă de omor - Observator
  • Frații lui Emi Pian, Ciprian și Grațian, și vărul acestora, arestați preventiv.
  • Cei trei au fost reținuți ieri sub acuzația de tentativă de omor.

Ieri, cei trei au fost reținuți sub acuzația de tentativă de omor.

Conform procurorilor, Ciprian și Grațian, împreună cu o rudă a fostului lider al clanului Duduianu, ar fi încercat să îl ucidă pe criminalul lui Emi Pian.

"La data de 4 august, în jurul orei 02.00, în contextul agresiunii care a condus la decesul victimei F.M. (Florin Mototolea - n.red.) cei trei inculpați l-au agresat pe numitul G.E.R., cu intenția de suprimare a vieții acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele și cu obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feței și brațelor, care au impus internarea sa", au transmis procurorii de la Parchetul Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

Tot ieri, mascații au descins, la mai multe adrese din București, dar și la vila din Rahova a lui Emi Pian, omorât în noaptea de 3 spre 4 august.

În urma perchezițiilor, doi frați ai liderului Duduienilor, Ciprian și Grațian, au fost săltați de mascați și duși la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Emi Pian a fost ucis de un interlop rival

Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost ucis în dimineața zilei de marți, 4 august, pe o stradă din Giulești, sectorul 6, în urma unui scandal cu membri ai grupării Rinu, din Chitila.

Pian a fost înjunghiat de mai multe ori, a fost dus la spital de fiul lui, însă hemoragia a fost prea puternică. Liderul Duduienilor a fost declarat decedat marți, în jurul orei 5.00, la două ore după ce a fost dat primul apel la numărul de urgență 112.

Cel care l-ar fi înjunghiat pe Pian, și el rănit în timpul răfuielii, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgență Elias.

La 72 de ore de la crimă, Richard Gheorghe Emanuel, zis şi Piticu, a fost reţinut pentru omor, ulterior fiind arestat pentru 30 de zile.

Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, arestați 30 de zile pentru tentativă de omor (Video)