Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Comuna din România unde copiii își riscă viața printre urși și șacali ca să ajungă la timp la şcoală

Drumul către școală și înapoi acasă poate fi o adevărată provocare pentru copiii din zonele izolate ale țării. Este și cazul celor din comuna buzoiană Scorțoasa. Elevii sunt nevoiți să meargă pe jos câțiva kilometri în fiecare zi, chiar și prin păduri pline de animale sălbatice. Părinții stau cu sufletul la gură de când cei mici ies pe ușă și până se întorc acasă.

de Redactia Observator

la 25.09.2025 , 15:12

Irina și Ștefania sunt eleve în clasa a 5-a. Se trezesc zilnic la ora 6 și merg pe jos 2 kilometri până ajung la microbuzul școlar. Drumul, însă, nu e lipsit de pericole.

"Îmi este teamă să nu dau de vreun urs sau de un lup, șacal. M-am întâlnit cu un pui de urs, l-am ignorat, am țipat la el și a plecat, s-a ascuns într-o pădure", a povestit una dintre fetiţe.

"Un șacal a trecut pe lângă noi și când ploua am găsit pe jos o urmă de urs", a susţinut şi cealaltă elevă.

Articolul continuă după reclamă

Părinți disperați, între frică și neputință

Grea este și grija părinților care stau cu teamă imediat cum copiii au ieșit pe ușă.

"Tot timpul îi întreb unde sunt, unde au ajuns, cât mai fac până acasă, de multe ori trebuie să mă duc după ei. E foarte periculos pentru că sunt foarte multe fiare sălbatice, începând de la urs, șacali, câini", a spus tatăl unui elev din comuna Scorţoasa.

"E foarte greu cu transportul, nu numai cu ursul, și cu porcii mistreți avem probleme. Copiii mai vin și pe jos, e foarte greu mai ales iarna", a adăugat o altă mămică.

Soluția propusă de autorităţi

Aici, urșii intră în gospodării aproape în fiecare zi, în căutarea hranei. Rezolvarea poate veni odată cu achiziționarea sau închirierea unui alt microbuz, cu care elevii să poată ajunge în siguranță la școală și înapoi acasă.

"Sunt foarte mulți copii care parcurg aceste distanțe de până la 2 kilometri pe jos, aici în zona în care ne aflăm sunt 6 copii. Sunt și alte zone în care sunt 2-3 copii în aceeași situație cu atacuri ale ursului și bineînțeles că e important pentru părinți să știe copiii în siguranță", a declarat Socrate Gregorian Tudor, consilier local.

Chiar dacă termină programul la ora 13, copiii din comuna Scorțoasa ajung acasă 3 ore mai târziu, timp în care așteaptă în curtea școlii să fie preluaţi de microbuz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Comuna din România unde copiii își riscă viața printre urși și șacali ca să ajungă la timp la şcoală