Video Concediu medical şi program de lucru mai scurt. Afecţiunea care este pe cale să fie considerată boală profesională
România ar putea avea o lege care să protejeze angajaţii de burnout! Un proiect de lege prevede că epuizarea fizică şi intelectuală din cauza serviciului va fi considerată boală profesională, iar cine suferă de acest sindrom va beneficia de concediu medical, consiliere psihologică şi reducerea timpului de lucru.
Iniţiativa legislativă depusă săptămâna trecută la Senat prevede că burnout-ul va fi diagnosticat de medici şi psihologi cu pregătire în medicina muncii.
"Pe lângă constatarea de către specialiști, un astfel de diagnostic va fi confirmat de DSP. Un concediu medical precum în alte cazuri de boli profesionale trebuie să fie direct proporțional cu gravitatea. Tot medicul psiholog, respectiv DSP vor recomandă o durata a concediului", spune Irineu Darău, iniţiator lege.
"Cred că cea mai bună varianta ar fi un concediu de minimum 2 săptămâni, timp în care persoană să fie deconectată de orice activitate profesională, să fie ideal într-un alt loc decât mediul pe care îl cunoaște și să fie angrenat în activități exclusiv de relaxare", Keren Rosner, psiholog.
Cheltuielile cu recuperarea celor care suferă de burnout ar urma să fie plătite din fondul de asigurare pentru accidente de muncă, spun iniţiatorii legii.
- Edmond şi-a dat seama că are o problemă abia când a ajuns la divorţ. Sindromul burnout afectează toţi mai...
- Cum combatem starea de burnout la locul de muncă. Sfaturi pentru a trece mai uşor peste stresul zilnic de la job
- Sindromul care îndeamnă elevii spre gesturi extreme. Copiii strigă după ajutor, însă nu sunt auziți: "Ca la...
Cei diagnosticați cu bournout ar putea beneficia de reducerea timpului de lucru și chiar să fie transferați temporar într-un alt departament al firmei. În plus, angajatorul va asigura, prin medicul de medicina muncii, evaluări periodice ale stării de sănătate mintală a salariaților.
România este pe locul doi în Europa, după Polonia, la burnout
Şase din 10 angajați se plâng că sunt extenuaţi din cauza serviciului, iar doi din 10 sunt atât de tracasaţi încât ar renunţa la serviciu chiar dacă nu au nicio ofertă de muncă.
"Tocmai mi-am dat demisia. Bani puțini și stresul maxim, cerințe. În benzinărie. 12 h ture de zi de noapte, problema nu ar fi programul ci conducerea, sistemul", explică un fost angajat.
"Suprasolicitarea supraîncărcarea fie că e vorba de taskurile de la locul de muncă sau din viață personală face să ajungem în această etapă în care suntem super obosiți, în care nu mai suntem eficienți și nu mai suntem productivi", explică Leonard Rizoiu, specialist în resurse umane.
Luna trecută, o tânără de 27 de ani a murit la serviciu, la o companie din Bucureşti, după ce s-a simţit rău, iar şefii considerat că nu este cazul să o lase să plece acasă.
"De foarte multe ori această stare este neglijată pt că se pune pe seama unei oboseli oarecare. De la burnout se poate ușor ajunge la depresie, anxietate și chiar tulburări de personalitate", spune Keren Rosner, psiholog.
Românii sunt pe primul loc în Uniunea Europeană la timpul lucrat, peste 2.000 de ore pe an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰