Antena Meniu Search
x

Detalii cumplite în cazul crimei din Cluj. Bărbatul care și-a ucis fiul este incoerent și nu poate explica ce a făcut

Informaţii înfiorătoare ies la iveală în cazul crimei de la Cluj. Tatăl, care şi-a ucis copilul să se răzbune pe fosta soţie, s-a plimbat două zile cu cadavrul fiului în maşină. Bărbatul a fost prins aseară. Avea asupra lui un cuţit cu care a încercat să se sinucidă. Individul este acum în spital, păzit de poliţie. Detaliile crimei pot afecta emoțional.

de Redactia Observator

la 29.07.2020, 20:28

Vezi și
  • Bărbatul nu poate explica de ce și-a ucis copilul
  • Acesta a încercat să-și ia viața, au aflat polițiștii

Aseară, la ora 7, bărbatul a fost văzut dintr-un elicopter care survola zona. Era pitit în lanul de porumb, la marginea localității Filea de Jos din Cluj. După câteva minute, un tânăr l-a zărit în apropierea casei sale şi a alertat o patrulă de poliţie.

"Eu eram la geam şi s-a ascuns după sălcii. Am rămas 10 secunde şocat când l-am văzut şi am strigat tare şi a început să vină uşor şi să ridice mâna.Maşina de poliţie, uite, aici era!", explică tânărul.

Bărbatul a fost găsit chiar în centrul satului, la aproape 3 kilometri distanţă de locul în care a fost găsită maşina cu trupul fiului său. Fiind rănit, acesta nu a opus rezistenţă în timpul arestării.

Asupra lui a fost găsit şi un cuţit. Individul a fost dus cu ambulanţa la spitalul din Cluj.

Reporter: A încercat să îşi ia viaţa?

GABRIEL SECARA, comisar-șef IPJ Cluj: Da, a încercat.

Este finalul unui film de groază care a şocat întreaga ţară. Sâmbătă seară, băiatul a fost dat dispărut de mama lui. Fusese cu tatăl în vacanţă la rude, în Ungaria. La ora 20, mama a vorbit ultima dată cu el la telefon.

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că minorul era decedat de cel puţin 48 de ore, posibil chiar din seara dispariţiei.

În timp ce poliţiştii îl căutau, individul se plimba cu cadavrul copilului în maşină. Mai mulţi localnici din Filea de Jos au văzut autoturismul în zonă.

Gabriela Groza, dr. psiholog criminalist: Din punct de vedere psihologic, poate să fie o fază de negare. Psihicul nu acceptă că într-adevăr ai făcut fapta aceea. Preferă să ignore tot ce e legat de faptă şi să se comporte absolut natural.

"Undeva, în sufletul meu, simt o bucurie că trăieşte şi toată viaţa lui de-acum încolo o să conştientizeze şi o să aibă în faţa lui şi mai mare pedeapsă ca asta nu trebuie la niciun om", declara mama copilului, înainte de a afla cumplita veste.

Surse din anchetă spun că tatăl şi-a ucis fiul pe un drum de pământ din apropiere. Bărbatul ar fi suferit o depresie după ce s-a despărţit de soţie şi şi-a pierdut părinţii, toate în ultimul an, iar acum este incoerent şi nu poate explica ce a făcut.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Detalii cumplite în cazul crimei din Cluj. Bărbatul care și-a ucis fiul este incoerent și nu poate explica ce a făcut